Fără îndoială, puţine gânduri ne înspăimântă mai mult decât cel al Marii Treceri. Există viaţă după moarte? Unde vom ajunge? Vom fi pedepsiţi? Ce se va alege de sufletul nostru?
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost intrigaţi, îngroziţi şi fascinaţi în egală măsură de acest moment-limită. Toate religiile şi credinţele noastre au ca punct central episodul părăsirii acestei dimensiuni, iar din negura timpului, antropologii ne spun că primele culturi şi civilizaţii s-au ridicat în stransă legătură cu riturile de trecere. Poate că acest scurt ghid pentru Lumile de Dincolo vă ajută să vă familiarizaţi cu fenomenul. Nu de alta, dar Moartea este inevitabilă. Un ghid realizat de Descoperă.ro.
Studiile efectuate de medicii din cadrul Armatei Imperiale Japoneze, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, au demonstrat că, după momentul decapitării, nefericita persoană rămâne conştientă între minimum 15 şi maximum 20 secunde. Nici o secundă mai mult.
2. „Încotro te duci, Ghilgamesh?
Viaţa veşnica pe care o cauţi
N-o vei găsi niciodată.
Când zeii i-au creat pe oameni,
Ei le-au hărăzit moartea,
Iar viaţa veşnică
Au păstrat-o pentru ei.”
Epopeea lui Ghilgamesh
3. La străvechii azteci, nu meritele şi virtuţile dobândite în timpul vieţii pământeşti erau considerate cele care determină condiţia sufletului în lumea cealaltă, ci împrejurările în care s-a petrecut moartea. Cel mai bine este să mori în luptă. Astfel, sufletul intră în categoria Qunateca (tovarăşii vulturilor) şi ajunge în Tonatiuhichan, Paradisul de Est. Acolo, nou-venitul defunct va adăsta în dreapta Zeului Razboiului şi va petrece Eternitatea în extaz.
În ţara bascilor, când un apicultor moare, prietenii şi tovarăşii săi trebuie să stropească cu cerneală neagră biodegradabilă toate albinele sale, astfel încât insectele zburătoare să decoleze a doua zi păstrând doliul după îngrijitorul lor. Tradiţia se păstrează şi în prezent.
5. În mitologia indienilor yanomami de pe Amazon, o poveste spune cum Creatorul suprem al tuturor lumilor ar fi hotărât, odinioară, să-i faca pe oameni nemuritori. I-a adunat pe toţi şi le-a poruncit: „Duceţi-vă pe malul marelui fluviu. Veţi vedea trecând trei bărci. Să nu cumva să le opriţi pe primele două. Aşteptaţi-o pe cea de-a treia şi îmbrăţişaţi Spiritul care se află în ea. Din faţa primei bărci, plină cu schelete şi cadavre descompuse, oamenii s-au tras înapoi scârbiţi. Dar, când a apărut a doua, au văzut în ea un om mort de curând şi s-au repezit cu toţii să-l consoleze. Când, în a treia barcă a apărut Spiritul Principiului Creator, era deja prea târziu. El a constatat cu tristeţe şi dezamăgire că oamenii îmbrăţişaseră Moartea. Deci, aleseseră”
6. O veche credinţă scoţiană susţine că dacă uşile unei case în care a murit cineva sunt încuiate în noaptea următoare decesului, sufletul celui mort nu are pe unde să iasă.
7. „Vrei să trăieşti cum se cuvine? Învaţă întâi să mori ” – Confucius
8. La vechii greci, moartea era semnificată de zeul Thanatos, fiul Nopţii şi fratele somnului. Zeu crunt, temut şi necruţător, Thanatos este întotdeauna însoţit de Eurynoumos, duh infernal a cărui funcţie este aceea de a devora carnea morţilor, imediat ce aceştia sunt pogorâţi în morminte.
9. Când inventatorul şi, în egală măsură, farsorul Thomas Edison a murit în anul 1931, bunul său prieten, milionarul Henry Ford, a colectat într-o sticlă pusă la gura muribundului, ultima răsuflare pe care a dat-o Edison. Sticla a fost păstrată nedesfăcută până în ziua de astăzi şi nu este de vânzare, urmaşii lui Ford refuzând o oferta de 20 milioane de $ venită recent din partea unui miliardar.
10. La mayasi, nu există concepţia de Rai sau Paradis. Toţi morţii se încolonau ordonat şi plecau spre un Infern numit Mitnal. Acolo, demoni cu cap de jaguar torturau sufletul prin foame, frig, sete şi tristeţe pentru o perioadă de timp, apoi sufletul era reîncarnat pe Pământ.
Citiţi mai multe pe https://www.descopera.ro/cultura/5975572-30-de-lucruri-pe-care-nu-le-stii-despre-moarte
