Economistul şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, consideră că prin creşterea salariilor consumul va fi menţinut la un nivel ridicat, iar acest lucru este singura salvare a economiei româneşti.
Economistul şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, apreciază că doar creşterea salariilor va duce la avansul economiei. Lazea explică într-un interviu pentru Evenimentul Zilei că PIB-ul româneasc este, în proporţie de 80%, bazat pe consum, iar fără o creştere a salariilor, consumul nu îşi va reveni.
"Dacă consumul nu va mai scădea anul viitor, una dintre ca uzele pentru care nu va mai scădea este că anul viitor salariile bugetarilor vor creşte faţă de anul acesta. Nu ştiu cu cât anume, rămâne de văzut în legea bugetului, dar vor creşte. Însă, dacă şi sectorul privat va da anul viitor majorări măcar cât să acopere inflaţia, probabil că aceste creşteri vor asigura un minim de creştere a consumului", a declarat Lazea.
Economistul spune şi că, în condiţiile în care cresc salariile, economia avansează, va fi reluată şi creditarea. Bazându-se pe modelele economice ale altor ţări, Lazea consideră că nu trebuie să ne punem speranţe în sistemul bancar pentru revenirea economică.