Traian Băsescu desfiinţează iniţiativa construirii unei mari moschei în Bucureşti şi a unei universităţi în proximitate. Fostul preşedinte face afirmaţii extrem de dure, atrăgând atenţia că există riscul ca România să devină o poartă a Statului Islamic către Europa, scrie stiripesurse.ro.
„În momentul în care islamismul se extinde către Balcani – şi este declaraţia oficială a Statului Islamic e că vor Bancanii – prim-ministrul nostru, după ce e operat la picior, ceea ce arată că el tot timpul a gândit cu piciorul, hotărăşte să aprobe construcţia celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6000 de studenţi. Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în România şi de aici să îi exporţi spre Europa. E o exagerare care trebuie să fie analizată de CSAT. Sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român”, a declarat Traian Băsescu, în judeţul Argeş, la un eveniment al PMP.