Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu acceptă decizia pe care PNL a luat-o ieri, deoarece colegii săi au fost duși în eroare. De aceea îi cere lui Antonescu să revină asupra deciziei. Tăriceanu a mai sustinut că va negocia personal direct cu Ponta menținerea PNL la guvernare, cu care de altfel va discuta imediat după conferința de presă.
Tăriceanu a declarat că l-a sunat pe Ponta și l-a întrebat dacă vrea să continue proiectul USL.
„Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu aprecize că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am intrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. Îi solicit lui Crin Antonescu să revină asupra deciziei şi să revină în USL. Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma tu această responsabilitate, atunci o voi face eu. Îi voi cere premierului Victor Ponta să-şi menţină toate angajamentele în cadrul USL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în cadrul instituţiilor centrale şi locale, liste comune, candidat la prezidenţiale„, a afirmat Tăriceanu.
Fostul premier liberal a reamintit ca este de 24 de ani în PNL și a luat parte la momente importante în acest răstimp.
„Nu am fost printre susținătorii constituirii USL, dar ma apoi am considerat că este de responsabilitatea mea să ducem la bun sfârșit acest proiect”, a declarat Tăriceanu.
Tariceanu a mai anuntat că l-au bucurat cifrele economice din ultimul timp, dar că e numultumit pentru ca în loc să se concentreze pe aceste cifre, criza se adâncește. „Această criză nu a fost generate de dispute ideologice, ci mai degrabă în jurul unor nume, o criză de orgolii, de ambiții politice, care a vut deznodământul pe care-l știți”, a mai spus Tăriceanu.
„Am fost protagoniștii unui spectacol jalnic și totul s-a dus spre o criză în care actorii politici dau semnalul către cetățeni că puțin le pasă”, a continuat acesta.
Fostul președinte PNL consideră că „este altceva la mijloc”, un alt motiv ce a dus la ruperea USL.