Zece persoane, între care o femeie însărcinată, au fost rănite duminică, după ce un podeţ pe care îl traversau s-a rupt în…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.
Zece persoane, între care o femeie însărcinată, au fost rănite duminică, după ce un podeţ pe care îl traversau s-a rupt în…
Primarii, şefii de instituţii şi, în general, toţi cei care ocupă funcţii publice, ar trebui să răspundă pentru deciziile pe care le…
Mircea diaconu ce și-a angajat, cu bani europeni, 13 asistenți europarlamentari în România, față de 6, cât este media deputaților din Parlamentul European,…
Nume cunoscute, dar si mai putin cunoscute se afla pe lista de posibili consilieri prezidentiali ai lui Klaus Iohannis. Echipa completa va fi…
Ordonanța care permite migrația aleșilor locali timp de 45 de zile dă roade și la București. Potrivit unor surse din cadrul Consiliului…
Proiectul de management privat la companiile de stat din subordinea Ministerului Transporturilor, care s-a dorit să fie o piatră de temelie a…
Președintele PNL Crin Antonescu a explicat la PRO TV de ce se vorbeșete atât de mult de o posibilă alinață a lui…
Potrivit unul comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat eliberarea din funcţie, începând cu data de 1 februarie,…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.