Nume cunoscute, dar si mai putin cunoscute se afla pe lista de posibili consilieri prezidentiali ai lui Klaus Iohannis. Echipa completa va fi anuntata oficial, luni, de viitorul presedinte al Romaniei.
Pana acum se stie cu certitudine ca George Scutaru, fostul lider al deputatilor PNL, va fi consilier pe probleme de securitate, iar scriitoarea Tatiana Niculescu Bran, fost jurnalist BBC, va indeplini functia de consilier pe probleme de comunicare, precum si pe cea de purtator de cuvant.
Dan Mihalache, fost deputat PSD si consilier al lui Adrian Năstase, va face parte si el din echipa lui Klaus Iohannis, urmand sa se ocupe de relatia cu autoritatile publice si societatea civila, informeaza surse politice citate de Pro TV, conform ziare.com
Acestea au mai declarat ca fostul ambasador al Romaniei in Germania Lazar Comanescu va fi numit consilier prezidential pentru politica externa, in timp ce fostul comisar european Leonard Orban se va ocupa de departamentul Afaceri Europene.
In ceea ce priveste problemele economice, Klaus Iohannis va fi sfatuit de profesorul de economie Cosmin Marinescu, conferentiar universitar la ASE, iar istoricul Andrei Muraru se va ocupa de relatia Administratiei Prezidentiale cu autoritatile publice.
Pe lista cu posibili consilieri mai figureaza si Simina Tanasescu, doctor in drept constitutional la Universitatea Bucuresti, care ar urma sa coordoneze departamentul constitutional-legislativ, informeaza Mediafax.
De asemenea, Laurentiu Stefan, profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, va fi consilier pe probleme de politica interna, anunta pe facebook europarlamentarul Cristian Preda, care i-a fost acestuia profesor si care il felicita si ii ureaza succes.
Klaus Iohannis ar urma sa pastreze si doi consilieri ai presedintelui Traian Băsescu, pe Delia Dinu, actual consilier de stat pentru protocol, si pe Gheorghe Angelescu, consilier de stat, coordonator al Cancelariei Ordinelor, care se afla la Cotroceni din anul 2000, informeaza Romania TV, potrivit ziare.com
Klaus Iohannis va depune juramantul duminica, la Palatul Parlamentului, dupa care isi va prelua mandatul de la presedintele in functie, Traian Băsescu, in cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni.
sursa- ampress