În vreme ce statul român majorează taxele cel puţin o dată pe an pentru că nu are bani, clanurile îşi permit să dea mită de sute de mii de euro, bani obţinuţi din evaziune şi activităţi ilegale., scrie zf.ro.
Un interlop – Sandu Anghel, alias „Bercea Mondial“ – a pus la bătaie 600.000 de euro pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă într-un dosar de tentativă de omor, iar o parte din mită a ajuns la vârf, la Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Banii din activităţi infracţionale au mers spre activităţi infracţionale.
Din când în când ANAF oferă câte un spectacol televizat cu mascaţi care descind la sedii de firme, dau amenzi, le închid pe unele, întocmesc dosare de evaziune. Este bine, dar Fiscul nu merge mai departe pe firul banilor, pentru că, dacă ar merge, ar ajunge la conturi, vile, piscine, ar ajunge la averile personale ridicate din trafic şi evaziune. Nu există legislaţie pentru o intervenţie a Fiscului? Nu există voinţă?
Rolul Fiscului este să recupereze banii statului. În urmă cu 10 ani – spune fostul şef al Fiscului Sebastian Bodu – ANAF nu putea ajuge la averea lui Sandu Anghel sau a altora ca el pentru că legislaţia face diferenţă între „averea nejustificată“ şi cea „ilicită“.
Fiscul are în jur de 1.000 de angajaţi la un milion de locuitori. Dar, potrivit ultimului raport al Consiliului Fiscal, veniturile fiscale ca pondere în PIB, la 1.000 de angajaţi ai ANAF, sunt de 6,3% din PIB în Letonia, 2,38% din PIB în Cehia, 5,28% din PIB în Slovenia sau 1,65% din PIB în Ungaria şi doar de 1,22% din PIB în România.
Slabele rezultate în combaterea evaziunii şi a activităţilor ilicite în zona economică obligă statul să majoreze impozitele şi orice plus în economia locală este repede înghiţit de buzunarele largi ale statului.
„De fapt, taxa pe stâlp a fost pusă din cauza incapacităţii Fiscului de a îmbunătăţi colectarea“, conchide Aurelian Dochia, potrivit zf.ro/
Articolul integral pe zf.ro.