Home Actualitate Siguranţa naţională nu poate fi călcată în picioare nici măcar de viitorul preşedinte

Siguranţa naţională nu poate fi călcată în picioare nici măcar de viitorul preşedinte

by Mirela Manu

Minţile bolnave ale unora dintre politicienii noştri mioritici, suspectaţi că ar avea mai mult culoarea galbenă şi portocalie în obraji, au născocit un joc foarte periculos, menit să-i aducă lui Klaus Iohannis şansa de a recupera cele zece procente care îl despart de Victor Ponta. Disperarea ACL este vizibilă, dar, dincolo de ea, faptul că politicienii actualei opoziţii au preluat din mers subiectul nemulţumirii privind votul din diaspora s-a transformat într-o acţiune la care ne-am fi aşteptat mai degrabă de la extremiştii maghiari, decât de la nişte opozanţi care pozează în fiecare zi la televizor în oameni responsabili.

Instigările la instabilitate, violenţa şi folosirea huliganilor din marile oraşe, marea lor majoritate simpatizanţi de partid sau obişnuiţi ai stadioanelor, momirea lor cu 30 – 50 de lei şi folosirea lor pe post de masă de manevră în campanie este o acţiune care ar trebui să preocupe în primul rând instituţiile care se ocupă de securitatea statului, şi mai puţin pe alegătorii responsabili. Stratagema este posibil să dea, totuşi, anumite rezultate, având în vedere vidul de informaţie accesibilă românilor din străinătate, care sunt, de altfel, foarte sensibili la faptul că sunt nevoiţi să slugărească prin străini şi au încă nostalgia sutelor de mii de locuri de muncă din industria comunistă, dar preţul plătit pentru câteva zeci sau sute de voturi este unul foarte mare.
Este normal ca liberalii şi cei de la PDL să nu recunoască nici în ruptul capului faptul că în ACL există „creierul” care a creionat această strategie, dar motivele aşa-ziselor mitinguri sunt mai mult decât străvezii, chiar şi pentru românii mai puţin informaţi.

De cealaltă parte a baricadei se simte, de asemenea, puţină îngrijorare pe ultima sută de metri a campaniei, semn că bătălia nu a fost câştigată deocamdată nici de candidatul PSD, care pleacă, totuşi, din „pole position” în cursa din această săptămână. Înfruntarea finală nu a fost jucată, în ciuda multiplelor alianţe electorale abile făcute de Victor Ponta. Propunerea lui Tăriceanu pe post de viitor prim ministru are avantaje multiple, scopul principal fiind, însă, polarizarea voturilor PNL. Faptul că nici alianţele şi nici recenta racolare a aproximativ 500 de primari la nivel naţional nu este de natură să-l liniştească pe Victor Ponta în perspectiva votului din 16 noiembrie se reflectă mai ales după ce s-a anunţat că inspectorii Corpului de Control al premierului urmează să facă verificări asupra unor retrocedări efectuate la Sibiu în anul 2010, atunci când Klaus Johannis era atât primar al
Sibiului, cât şi preşedinte al comisiei pentru retrocedări a municipalităţii. Inspectorii lui Ponta spun că ar avea suspiciuni legate de unele dosare prin care fie au fost retrocedate proprietăţi în natură, fie foştii proprietari sau cei care au cumpărat drepturile litigioase au fost despăgubiţi financiar.

Războiul este, astfel, departe de finalitate, deşi, după previziunile noastre, chiar şi fără UDMR, ai cărui simpatizanţi cel mai probabil nu vor ieşi la vot, PSD are toate şansele, de această dată să dea noul preşedinte al României, iar motivul, dincolo de oricâte alianţe, este unul singur: Klaus Iohannis nu este nici măcar la degetul mic al lui Traian Băsescu în privinţa discursului şi a vesatilităţii politice, iar cei care l-au ales drept paravan de campanie, sperând la sprijin total din partea ardelenilor, este posibil să se fi înşelat de această dată. Într-un duel Crin Antonescu – Victor Ponta cred că Ponta era cel care ar fi fugit prin ţară, chiar până la Timişoara, dacă era nevoie, pentru a scăpa de o confruntare cu candidatul PNL, dar, în situaţia de astăzi, armata de campanie a ACL nu va fi capabilă să suplinească incoerenţa, greutatea în exprimare şi lipsa expertizei pentru o atât de importantă
funcţie politică, de care dă dovadă candidatul sas Iohannis.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.