Scheletele din dulapul dreptei

Cacealmaua politică de dreapta a prins contur şi, în cazul în care îşi va alege candidatul potrivit, reprezintă o ameninţare reală pentru candidatul stângii, nedeclarat oficial, dar cunoscut de toată lumea, şi anume Victor Ponta. Fuziunea porneşte, însă, din start pe picior greşit, pentru că se ascunde, efectiv, sub numele unui partid istoric, din care, astăzi, nu a mai rămas aproape nimic. Protagoniştii din arena politică din turul doi al prezidenţialelor se conturează acum, deşi cel al dreptei este mult prea slab, în persoana lui Klaus Iohannis pentru a rezista până la final. Bătălia va fi însă grea, iar cea mai şocantă variantă a câştigului ar fi o alianţă de ultim moment între PMP-ul lui Băsescu şi PSD-ul lui Victor Ponta.

Deocamdată au fost scoşi la înaintare doar pionii neimportanţi, care constituie, însă, nişte semnale clare cu privire la posibila scindare a dreptei abia unită. Noua Alianţă Creştin – Liberală nu face altceva decât să încerce acapararea fotoliului de la Cotroceni, dar fără Traian Băsescu. Cu atâţia independenţi nemulţumiţi de ultimele decizii, care provin din ambele partide este, însă, puţin probabil că voturile vor fi însumate, aşa cum s-a întâmplat în cazul USL, ci doar că sunt din ce în ce mai multe motive pentru scindarea voturilor, şi toate aceste motive au câte un nume: Macovei, Ghişe, Cataramă, Tăriceanu, poate chiar şi Udrea sau Predoiu. Fuziunea PNL-PDL ar fi trebuit să nască cel mai important partid de dreapta, dar, în lipsa principalilor lideri ai acestor formaţiuni din trecut, gen Antonescu, Tăriceanu, Boc sau Băsescu, acest vehicul politic pe care liberalii şi democrat-liberalii vor să-l
prezinte drept un tren de mare viteză se dovedeşte a nu fi nimic altceva decât o căruţă ruginită. Cacealmaua politică se va destrăma curând, dar strategii săi speră să o sprijine măcar până în luna decembrie.

Surprinzător, deşi Klaus Iohannis a fost folosit în ultima perioadă drept o marionetă politică perfectă, fiind propulsat şi în sondaje, s-a dovedit la congresul de sâmbătă un biet miel dus la tăiere, la cheremul „miticilor” de la Bucureşti, cu un limbaj limitat şi o gândire greoaie, acesta fiind şi motivul pentru care a avut cu el hârtiuţa discursului menit să „înflăcăreze” sala, discurs care mai mult i-a dezumflat pe liberali, deoarece democrat-liberalii abia aşteptau oricum momentul să-i impună pe Cătălin Predoiu drept candidat unic al dreptei. Discursul lui Predoiu a fost, iarăşi, surprinzător pentru mulţi, mult mai inteligent şi mult mai închegat decât al „vedetei” Iohannis şi, cel mai important, a demonstrat că sub cochilia expusă publicului se află şi melcul.

Dincolo de carismă, jocurile politice se fac în continuare în culise. Discursurile Elenei Udrea şi Monicăi Macovei par să fie nişte avertismente marca Băsescu la adresa dreptei, din care supuşii preşedintelui nu fac parte, în acest moment. În culise, Băsescu este dispus, mai mult ca sigur, să meargă pe mâna acelui candidat care are cele mai multe şanse de câştig, iar şocul politic al anului ar putea veni, eventual, din cele două manevre posibile în acest scenariu: alierea de ultim moment a lui Băsescu cu Ponta, după şuvoaiele de înjurături care au curs şi de o parte, şi de alta, sau consolidarea şanselor dreptei prin manevrarea inteligentă a ANI, care l-ar putea declara pe primarul Sibiului incompatibil la momentul oportun, pentru ca, în locul său, să fie susţinut un candidat de ocazie, care să iasă preşedinte pe baza şocului de moment. Nici aportul lui Adrian Năstase sau manevrele DNA, din culise, nu sunt de
neglijat, mai ales că una ar putea-o anula pe cealaltă cu mult succes. În fond, fiecare dintre principalii candidaţi are schelete vechi în dulap, iar teama ca adversarii politică să nu împrăştie oasele uscate în piaţa publică este foarte mare. Unul dintre aceste schelete, Victor Hrebengiuc a fost deja chemat la audieri, la DNA, un moment unic de examinare a dinozaurilor politici ai României postdecembriste, care ar putea avea rezultate nebănuite, în timpul alegerilor. La fel ca şi capcana aproape închisă în jurul lui Dan Voiculescu.

Dacă stânga românească beneficiază măcar de o evoluţie previzibilă, în cazul dreptei, gradul de imprevizibilitate este foarte mare, noua construcţie politică neavând, în realitate, legături cu obiectivele pompos anunţate şi care nu e clar dacă va dăinui măcar până la prezidenţiale, cel puţin în forma actuală. Dacă este să luăm exemplul USL, acesta nu a rezistat nici măcar victoriilor, fără să mai vorbim de înfrângeri. Noul mare partid va demara fuziunea efectivă în 2017, dacă se va ajunge în acel moment, după alegerile prezidenţiale 2014, locale şi parlamentare 2016. Între timp, peisajul politic românesc s-ar putea schimba, însă, fundamental, în cazul introducerii votului obligatoriu, iar acest sistem ar avantaja, în acest moment, PSD şi partidele din jurul său.

Este greu de presupus că se vor aplatiza asperităţile dintre două partide care au constituit principalii adversari politici de după 1989. Relaţia PNL – PD a fost una cu scântei încă din vremea defunctei CDR, a continuat în Alianţa DA, finalizată cu ruperea unei hălci liberale în PDL, iar în timpul USL invectivele s-au înmulţit. Până acum, negocierile dintre cei doi foşti duşmani nu au atins decât faţada, gen semn, denumire sau imn, fără a atinge nici una dintre chestiunile fundamentale, iar singurul lor crez pare să fie „Jos Ponta, jos PSD!”, plus cea mai halucinantă formulă de conducere din istorie, cu vreo sută de vicepreşedinţi. Nici măcar numele nu este unul autentic, deoarece, potrivit legii, alianţa se desface automat după alegeri, spre deosebire de alianţele politice, care rămân până la decizia de desfacere la tribunal a membrilor.