Home Actualitate Scandal la UMF „Carol Davila” – manipulare ilegală de cadavre, plagiat şi uzurpare de titlu

Scandal la UMF „Carol Davila” – manipulare ilegală de cadavre, plagiat şi uzurpare de titlu

by Oana Stănciulescu

Un scandal de plagiat zguduie una dintre cele mai mari instituţii academice din ţară.

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti se pregătește „să-l premieze” pe Mugurel Constantin Rusu, conferențiar universitar, acuzat de manipulare ilegală de cadavre și plagiat, prin conferirea unui titlu didactic superior. Ministerul Educaţiei se spală pe mâini, iar conducerea UMF a ignorat sesizările.

Chiar dacă în şedinţa Consiliului Departamentului I, Facultatea de Medicină Dentară, din data de 19.05.2014, s-a hotărât desfiinţarea postului de profesor universitar, acesta a fost scos ulterior la concurs de conducerea Universităţii. Pe holurile UMF se zvonește că postul scos la concurs este scos pentru a putea fi ocupat de Mugurel Constantin Rusu. La Ministerul Educației și la sediul Universității de Medicină „Carol Davila” există mai multe sesizări în care se precizează că desfiinţarea postului a fost aprobată deoareace s-a renunţat la materia respectivă, „Anatomie clinică şi topologică”.

În sesizările înaintate conducerii UMF și Ministerului Educatiei, Mugurel Constantin Rusu este acuzat că a plagiat peste 40 de scheme grafice ale unor autori străini. Fără a avea acordul autorilor, conf. univ. Mugurel Constatantin Rusu ar fi folosit graficele în lucrările sale, ştergând semnăturile autorului principal de pe imagini și însușindu-și-le. Mai mult, Rusu chiar menţionează în cărțile sale că graficele îi aparţin şi că alţi autori au nevoie de acordul său pentru a le folosi.

Mai multe pe sursazilei.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.