Home Politica Roberta Anastase are în serviciul ei o armată de poliţişti şi ofiţeri SPP. Aceştia îi asigură deplasarea şi paza zilnică de la Ploieşti la Bucureşti şi retur

Roberta Anastase are în serviciul ei o armată de poliţişti şi ofiţeri SPP. Aceştia îi asigură deplasarea şi paza zilnică de la Ploieşti la Bucureşti şi retur

by Ioana Popescu

Liderul Sindicatului poliţiştilor Prahova, Florian Ioniţă, a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 că poliţia mobilizează zilnic o armată de oameni pentru ca Roberta Anastase să facă naveta de la Ploieşti la Bucureşti.

De altfel, informaţia nu este nouă. Elan Schwartzenberg a criticat-o, la o emisiune tv, pe preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru că este condusă în fiecare seară până la Ploieşti de trei maşini ale SPP, plus poliţişti pe motocicletă.

Invitat să discute despre modul în care se pot reduce cheltuielile statului, Schwartzenberg a dezvăluit că Roberta Anastase se deplasează însoţită de un convoi de maşini de protecţie, iar foarte mulţi poliţişti sunt puşi să supravegheze traseul pe care merge preşedintele Camerei Deputaţilor.

Imediat după această declaraţie, Roberta Anastase a dezminţit, pentru ziarul Adevărul, că ar beneficia de poliţişti pe motocicletă sau de escortă. „ Probabil este vorba de o neînţelegere”, a declarat aceasta. Iată că acum liderul sindicatului poliţiştilor o contrazice pe preşedintele Camerei Deputaţilor şi declară că poliţiştii sunt efectiv sufocaţi de solicitări venite din partea demnitarilor, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.

De altfel, Roberta Anastase pare că a făcut o pasiune pentru ofiţerii de pază şi protecţie. Surse din anturajul preşedintei Camerei Deputaţilor susţin că aceasta nu pleacă nici măcar la coafor sau la alte proceduri de înfrumuseţare fără ca ofiţerii să facă un control prealabil în locurile vizate de fosta miss.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc le cer românilor să fie solidari pentru a trece criza. Cu toate acestea, Traian Băsescu şi-a triplat aparatul de lucru, iar protejaţii săi nu se uită la cheltuieli.

Foto- teaca.wordpress.com

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.