47
Partidele de dreapta fac jocurile politice pe spinarea guvernării PSD. Se întreabă cineva, de ce Traian Băsescu pare din ce în ce mai fericit, pe măsură ce i se scurtează mandatul, de ce îi atacă şi de ce se distrează atât de bine pe seama adversarilor săi politici? De ce a moşit în ultimii ani Băsescu tot felul de partide şi partiduleţe mici, toate având doctrine total opuse politicii de stânga? O analiză mai amănunţită a candidaturilor de la alegerile europarlamentare este de natură să dea şi o expicaţie în acest sens. În realitate, atacurile opozanţilor guvernului, care seamănă din ce în ce mai mult cu o armată în timp ce asediază cetatea condusă de un singur lider au un singur scop, şi pînă acum nimic nu îi împiedică să şi-l atingă: izolarea PSD şi acapararea preşedinţiei, poziţie din care ar putea, apoi, să schimbe culoarea hărţii politice româneşti, sub coordonarea din umbră a lui Traian Băsescu.
Potrivit ultimelor sondaje, plaja candidaturilor tinde să se omogenizeze periculos, în sensul că PSD, prin Victor Ponta nu mai are un avantaj al încrederii populaţiei atât de evident cum era în 2012, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că imaginea social-democraţilor s-a erodat puternic în ultimele luni, când şi-au demonstrat din plin incompetenţa de a găsi măsuri de creştere reală a economiei, ci au preferat, la fel ca nişte elevi de liceu, să mărească veniturile doar prin majorări de taxe şi impozite, lucru care ustură deja la buzunar alegătorii, şi îi va ustira şi pe ei, la alegeri. Surprizele vin acum din partea lui Corneliu Vadim Tudor, a cărui notorietate creşte susţinut, pe măsură ce românii se satură din ce în ce mai mult de politicienii care reprezintă formaţiuni din guvernări trecvute sau actuale. Scăderea drastică de imagine a lui Crin Antonescu nu este o surpriză, noutatea fiind doar aceea că a ajuns să fie aproximativ la acelaşi nivel cu Vadim, deşi reprezintă un partid cu o structură teritorială mult mai bine organizată şi care mai beneficiază, pe alocuri, de fonduri publice, prin primari şi directori „uitaţi” în funcţie, în anumite judeţe. Este posibil ca acest lucru să explice şi victoria neaşteptată a listei lui Vadim pentru alegerile europarlamentare, în condiţiile în care Gheorghe Funar era avantajat de deciziile date până acum, în instanţă. Anumiţi lideri ai politicii româneşti îl doresc, însă, pe Vadim cât mai departe de Bucureşti, iar o funcţie călduţă la Parlamentul European este numai bună pentru a-l îndepărta de scaunul prezidenţial.
Ciudat, în decursul unei guvernări unde PSD controlează aproape tot ce mişcă în judeţe, Traian Băsescu, aflat la capătul a zece ani în fruntea politicii româneşti creşte în continuare în sondaje, şi va creşte în continuare, datorită vizibilităţii şi discursului populist pe care l-a adoptat în ultima perioadă, în timp ce Victor Ponta are o tendinţă de cădere uşoară, dar continuă, ceea ce conturează, de fapt, o realitate total contrară aşteptărilor: Băsescu va coordona, din umbră, candidatul partidelor de dreapta pentru alegerile prezidenţiale, iar acest candidat, dacă este bine ales, are toate şansele să învingă PSD şi sateliţii săi prea puţin importanţi, PC şi UNPR.
Acţiunile DNA din ultima perioadă confirmă această ipoteză, că Băsescu şi-a menţinut o bună parte din pârghiile pe care le crease în vremea guvernării PDL, astfel încât s-a ajuns ca, prin buna „coabitare” cu Victor Ponta şi numirea apropiaţilor săi la DNA , baronii PSD şi PNL sunt acum de-a dreptul decimaţi cu arestări şi dosare penale, în timp ce lideri ai PDL sunt numai „vizitaţi” curtenitor de anchetatori, fără să le fie atins vreun fir de păr din coafură, de parcă ei nu au învârtit niciodată în mod ilegal fondurile publice, şi nici gura nu le miroase. Corpul de control al primului ministru a scos la iveală mai multe nereguli, în urma controalelor efectuate la mai multe instituţii, dar acestea nu se transformă în dosare penale, sau plângerile sunt îngropate din faşă, în timp ce DNA măcelăreşte liderii din teritoriu ai partidelor aflate la guvernare.
Coincidenţă sau mai degrabă nu, oricum ar fi, a devenit de-a dreptul periculos să fii acum preşedinte de consiliu judeţean sau primar. În decursul anului trecut, DNA trimisese în judecată 6 miniştri şi parlamentari, 5 preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, 34 de primari şi viceprimari, 25 de magistraţi (dintre care doi membri C.S.M.), 19 avocaţi, 10 directori de companii naţionale şi 22 de directori din alte instituţii publice. Nu degeaba se întreba Liviu Dragnea, referindu-se probabbil şi la propria persoană, câţi dintre liderii PSD vor mai „rămâne în picioare”, până la alegerile prezidenţiale.
Lupta internă din PSD nu este nici ea de natură să ofere vreun avantaj partidului, la europarlamentare. Avertismentul străveziu dat de Ponta chiar înainte de întâlnirea cu social-democraţii de la Braşov nu este, de altfel, decât un mic şantaj în lupa internă din partid. Pe de o parte, baronii şi baroneţii sunt nemulţumiţi de acţiunile lui Ponta şi apropiaţilor lui, care au promovat în funcţii tot felul de miniştri „no name”, în încercarea de a controla mai bine partidul, astfel încât mulţi dintre ei, printre care şi aspiratorul de voturi Radu Mazăre ameninţă cu inactivitatea la alegeri. Pe de altă parte, Victor Ponta le atrage atenţia aproape pe faţă că toţi sunt în acest moment la mâna lui şi nu îşi pot permite să îl sacrifice pe altarul partidului, pentru că s-ar alege praful şi din organizaţiile lor. Acelaşi gen de mic şantaj a fost aplicat, pe vremuri, şi de mentorul său, Adrian Năstase, în lupta politică cu „tăticul partidului”, Ion Iliescu, bătălie din care Năstase a ieşit atunci câştigător. Mai mult chiar decât Victor Ponta, DNA are un potenţial deosebit de a face curăţenie prin generaţia învehită a partidelor, dar, din păcate, a ratat lamentabil bătălia cu PDL, o dată cu îngroparea cu succes a dosarului „Flota” şi a altor zeci de dosare în care erau implicaţi lideri importanţi ai partidului.
Se ştie deja ce partide candidează la europarlamentare, interesant este, însă, de ce o fac multe dintre ele. Ce „mână în luptă” formaţiuni care, practic, nu înseamnă mare lucru pentru pragul electoral este greu de spus, singura explicaţie fiind că majoritatea acestor formaţiuni „năşite” de Traian Băsescu, toate vor să strângă un scor cât mai mare la europarlamentare, pentru a crea apoi alianţe sau fuziuni şi a fi capabile să învingă colosul PSD la alegerile prezidenţiale. S-au înscris deja în cursă Alianţa PSD-UNPR-PC, PDL, PNL, UDMR, PMP, Partidul Noua Republică, PNŢCD, PP-DD, Partidul Dreptăţii Sociale, Partidul Ecologist Român, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Forţa Civică, Partidul Verde şi Alternativa Socialistă, plus listele discutabile ale PRM. Dintre cele 18 partide, doar câteva sunt cunoscute publicului, şi, totuşi, au decis să îşi desemneze candidaţi. În realitate sunt circa 50 de partide legal înscrise în România, dar numai o treime „îndrăznesc” să intre în bătăliile electorale. Numărul este în creşştere spectaculoasă faţă de precedentele alegeri, când numai 7 partide au candidat, ceea ce sugerează un fel de coordonare din umbră, dat fiind că acei candidaţi au nevoie şi de susţinere financiară la alegeri. Pentru comparaţie, în 2009 au avut candidaţi doar partidele de top, care se regăsesc şi în parlament, plus PNŢCD, care are, totuşi, un trecut solid în politică. În mod normal, şi având în vedere că banii negri circulă tot mai greu pe piaţă pentru a finanţa astfel de campanii, era de aşteptat ca numărul partidelor să scadă, nu să crească, aşa cum se întâmplă acum. Dacă pentru vreo 2-3 formaţiuni, desprinse din PDL, ar exista cât de cât o explicaţie logică, pentru restul, decizia este una misterioasă.
La o analiză mai atentă, reiese în mod clar că „păpuşarii” din spatele acestor formaţiuni fără imagine sunt apropiaţi ai lui Traian Băsescu sau adversari declaraţi ai PSD, ceea ce va duce la acelaşi deznădământ: PSD şi micii săi aliaţi, PC şi UNPR, au toate şansele să fie ciuca bătăii restului combatanţilor în campania care se apropie, PSD fiind izolat şi înjurat de toţi, ba chiar ar putea pierde alegerile, deşi porneşte în cursă din pole position. Ne vom trezi, astfel, într-o nouă dictatură băsistă, de această dată hăţurile fiind ţinute de un partid sau o alianţă cu alt nume, dar aceleaşi schelete şi umbre politice în debara.
