Cand ex-consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a introdus conceptul „Scufitei rosii” si al „Albei-ca-Zapada” in politica locala, ne-am gandit cu totii la o metafora. Ba chiar ne-am incordat fiecare muschii capului, incercam sa traducem cat mai exact analogiile compuse de sfinxul de la Cotroceni. Inutil, evident. Pentru ca – si o sa incercam sa ramanem in decorul feeric al codrului de poveste – nu reuseam sa vedem padurea din cauza copacilor.
Ca „Alba-ca-Zapada” ar putea fi recent infiintatul PMP, e deja simplu de dibuit, mai ales dupa ce am vazut cu totii afisele electorale ale doamnei Udrea de la alegerile parlamentare. Sau ar trebui sa spun afisele craiesei Udrea?
Dar ca in rolul „Scufitei rosii” nu ar trebui sa distribuim PSD, asa cum – cromatic – am fi tentati s-o facem, n-am stiut. N-am stiut pentru ca am mers prea departe cu metafora, neintelegand ca sfatuitorul presedintelui se referea, efectiv, la un personaj topaind strengareste prin padurice, incarcat cu un cos cu merinde. Sigur, nu poarta rosu, caci merge la o alta „bunicuta” decat cea cu care am avut tot timpul sa ne obisnuim timp de 3 mandate prezidentiale. O bunica asemanatoare, in schimb. Tot mai asemanatoare…
Ma rog, de aici incolo, lucrurile-s clare. Lupul de mare, pe care-l vedem acostand-o inca de pe drum, se va deghiza-n bunica, iar Scufita va exclama uluita: Vai, bunicuto, dar ce ficat mare ai!
