Cei mai buni chirurgi plasticieni din lume şi specialişti în tratarea arsurilor au venit la Bucureşti, pentru a-i ajuta cu expertiza lor şi chiar cu aparatură medicală pe doctorii care-i tratează pe răniţii din clubul Colectiv,scrie realitatea.net
Deşi autorităţile s-au lăudat că au tot ce le trebuie pentru a îngriji pacienţii, pe zi ce trece devine tot mai clar că sistemul medical românesc e depăşit din toate punctele de vedere. În plus, ministrul Sănătăţii nu ştie câte paturi speciale pentru arşi are România.
Ştie, în schimb, premierul britanic, David Cameron, care a aflat de la medicul chirurg trimis la Bucureşti că ţara noastră are doar 25 astfel de paturi.
Acum, autorităţile încearcă să îi trimită pe aceştia în spitale din Europa. Belgia, Olanda şi Germania sunt ţări care deja au anunţat că pun la dispoziţie paturi speciale pentru tratarea pacienţilor arşi.
Numărul de paturi speciale pentru arşi din România este, însă, o necunoscută pentru responsabili. O altă problemă în care autorităţile se bâlbâie este cea legată de banii necesari tratării răniţilor.