Partidele politice bastarde se prăbuşesc

Toate partidele politice apărute după 1989 sunt nişte palide odrasle – bastard, nişte umbre ale partidelor care au scris istoria românilor zeci de ani. Ne aşteaptă un spectacol jalnic la alegerile prezidenţiale, iar în privinţa viitorului noilor alianţe politice, prevăd de pe acum eşecul partidelor bastarde, tocmai pentru că nu există un crez comun al celor care le compun, ci doar un slogan, nesusţinut de programe şi proiecte solide.  Alegerile europarlamentare par să nu fi fost altceva decât încălzirea pentru marionetele politice care sunt scoase acum în fruntea rămăşiţelor fostelor partide. Fără susţinerea populară, iar această susţinere se topeşte în fiecare zi, 2014 nu va fi altceva decât un spectacol numai bun pentru revelaţia trădărilor, al servicii ambiţiilor personale şi al combinaţiilor dubioase.

Proaspăt proiectata alianţă PNL –PDL este un astfel de „bastard politic”, la fel cum a fost şi USL, iar viitorul politic al bastardului încă nenăscut, pentru că liderii celor două partide nici măcar nu mai vor să „se ia cu acte”, aşa cum s-a întâmplat la USL, abia şi-a găsit un nume, desigur unul de împrumut.

Spectacolul oferit de foştii „cumetri” Antonescu şi Iohannis este de-a dreptul grotesc, pentru că, după atâta prietenie, „neamţul” de la Sibiu, care este, de fapt, sas, s-a trezit că, de fapt, îi place puterea şi nu prea mai vrea să lase liber scaunul de candidat al dreptei pentru cel care l-a propulsat pe post de marionetă pe acest post. Scena seamănă cu cea dintr-un teatru prăfuit de provincie, unde spectatorii sunt luaţi de pe stradă şi puşi pe scaune cu de-a sila, pentru a umple sala altminteri goală, în timp ce actorii principali mănâncă floricele în culise şi încearcă disperaţi să alunge aburii alcoolului din seara precedentă, pentru „a da bine” la public. La final, pentru că nu reuşesc să se „cureţe” la timp, actorii aruncă pe scenă alţi câţiva angajaţi ai teatrului, printre care  şi câteva femei de serviciu, un administrator în prag de pensionare şi chiar sufleorul.

Cam asta se întâmplă acum pe scena noastră politică, aglomerată ca niciodată de „potenţiali candidaţi”, cam 15, pentru ca nici măcar unul dintre ei să nu aibă notorietatea şi forţa necesară de a capacita masele la vot.
În culise, mascaţi şi puşi pe fapte mari, procurorii DNA se ocupă de scoaterea dosarelor candidaţilor periculoşi pentru Băsescu de la naftalină, de teamă să nu le-o ia „stânga” înainte. În această gamă se înscrie şi audierea lui Sorin Oprescu la DNA tocmai în perioada preelectorală, drept atenţionare, pentru ca primarului general să nu-i treacă, din întâmplare, prin minte să candideze la prezidenţiale.

Tot ce este „nou” în politica românească se constată curând că este, de fapt, un produs expirat, format din zdrenţele şi bucăţile stricate ale celorlalte, respinse deja de cumpărători.  Aşa se ajunge şi la intoxicaţii printre alegători, care sunt sătui de aceleaşi feluri de mâncare, fierte până când nu mai rămâne nimic din ele şi expuse în vitrină pe un platou frumos, doar pentru a atrage cumpărătorii. Este deja prea târziu pentru ca PDL şi PNL să se mai deghizeze eficient sub denumirea pompoasă a vechiului partid istoric, din care nu a mai rămas nici măcar praful în zilele noastre, iar, în tabăra PSD, este deja prea târziu pentru a mai scoate pe post de candidat un personaj cu o credibilitate şi prestanţă reală, dată de adevărata competenţă în anumite domenii.

Care mai este identitatea PDL, PNL sau PSD în zilele noastre? Toţi sunt nişte bastarzi politici, creaţi în urma modelării pe măsura ambiţiilor unor lideri îndoielnici. PDL nu este decât o idee proastă a lui Petre Roman, care a fost aruncat apoi pe puntea vapoarelor vândute de Traian Băsescu şi acum nu îşi mai găseşte nici identitatea, nici forţa de altădată, după cinci fuziuni, fără cea nefinalizată, cu PNL. Liberalii de astăzi sunt şi ei orice altceva, doar liberali nu, după ce au absorbit toate nulităţile altor partide, şi acum nu fac altceva decât să se ascundă în spatele numele istoric şi al crezului foştilor lideri, pe care nu îl mai împărtăşesc. În spatele vorbăriei lui Crin Antonescu sau a lui Vasile Blaga, pentru cp Iohannis nu poate fi acuzat de un asemenea „păcat” nu se ascunde, de fapt, absolut nimic, nimic altceva decât nişte interese personale vulgare şi un vehicul de îmbogăţire al
anumitor persoane.

Nici cu PSD, vajnicul urmaş al PCR-ului de altădată nu ne putem lăuda, pentru că democraţia îndoielnică a lui Ion Iliescu nu a făcut altceva decât să fie momentul originar al divizării politice. PSD-ul de astăzi trăieşte, de fapt, din nostalgia după perioada comunistă, sau a celei care i-a urmat, când nu exista democraţia sălbatică. Alianţele de până acum nu au făcut altceva decât să sublinieze absenţa unei identităţi şi imposibilitatea de a avea o gândire coerentă. Singurul program pe care a reuşit să-l producă USL a fost: „Jos Băsescu! Sus Antonescu!” iar singurul proiect al noului bastard PNL nu poate fi altul decât „Jos Ponta!” Revelaţiile de moment ale partidelor de astăzi nu prea mai au priză nici la electorat, alegerile prezidenţiale ameninţând să fie un moment de nuntă şi de înmormântare, în acelaşi timp.

Până acum, beligeranţii politici nu au fost capabili să îşi armonizeze interesele şi opiniile nici măcar în interiorul partidului, fără să mai vorbim de vreun program comun sau împărţirea puterii cu cei din alianţă, sau despre identitatea candidatului şi a viitorului prim ministru. Este greu când se confruntă idei, dar este şi mai greu când trebuie armonizată lipsa de idei, iar marea ruptură s-ar putea produce după ce cuplul perfect va rata intrarea la Cotroceni.