Home Actualitate Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Iohannis de a vizita România

Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Iohannis de a vizita România

by Ana Barb

Papa Francisc va vizita România, suveranul pontif acceptând invitația președintelui Klaus Iohannis, la o data care va fi stabilită ulterior, potrivit unui comunicat al Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a fost primit în audiență, vineri dimineață, de Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat, se mai spune în comunicat.

”În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice, au fost discutate relațiile dintre România și Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertății religioase, dialogul interreligios și combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, și un schimb de opinii pe teme internaționale de actualitate”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Președintele României a declarant la plecarea în Italia că s-a consultat și cu Patriarhul Daniel în privința acestei invitații ar dori ca vizita să aibă loc în anul 2018, când se împlinesc 100 de ani de existență a statului român modern.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.