Ecaterina Andronescu nu a vrut niciodată să plece la Parlamentul European, prezența sa pe listă fiind doar o strategie de campanie, susțin surse din cadrul PSD. Dar cum să spui așa ceva imediat după alegeri, când tu îi acuzi pe ceilalți că și-au mințit electoratul?
De ce n-ar vrea Victor Ponta să o lase acum, dar a vrut în urmă cu trei zile, să fim serioși, jignește inteligența celor pe care i-a rugat să-i voteze.
Ponta a declarat joi, așadar, că nu crede că o lasă pe Andronescu să plece la PE, deoarece mai sunt de dus ”destule bătălii” în ţară şi este nevoie de ea în Senat. Să înțelegem că bătăliile au apărut de duminică seara? Nu era nevoie de doamna Andronescu la Senat și ieri, abia azi și-a dat seama președintele cu viziune politică, Victor Ponta?
Victor Ponta i-a spus Ecaterinei Andronescu că vor avea o discuţie în acest sens şi că speră să o convingă să nu plece europarlamentar.
Totodată, liderul PSD a spus că Victor Negrescu, aflat pe locul 17 al listei PSD-UNPR-PC la europarlamentare şi care prin retragerea Ecaterinei Andronescu ar urma să plece la PE, ”se va îmbăta în seara asta”, după spusele lui Ponta. Negrescu, care știa această strategie, se putea îmbăta de duminică.
1 comment
” jignește inteligența celor pe care i-a rugat să-i voteze.” – care inteligenta?! e drept ca ceea ce a facut dottore plagiatore e o magarie mare dar totusi sa zici ca votantii psd au inteligenta … e cam mult.