Vicepremierul Gabriel Oprea a comentat luni Ordonanta de Guvern care vizeaza introducerea unor noi sporuri financiare pentru personalul din aparare si siguranta nationala. Acesta a sustinut, pentru Mediafax, ca a cerut actul normativ care ofera noi avantaje materiale lucratorilor din aparare si informatii gandindu-se la cetatean şi „nevoia sa de siguranţă”.
Guvernul a aprobat, in cursul săptămânii trecute, o ordonanţa de urgenţă care stabileşte ca militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sa fie plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază.
„Toată lumea ştie că militarii, poliţiştii, pompierii sunt primii care răspund «prezent», atunci când este vorba de ameninţări la adresa securităţii naţionale, de urgenţe civile, de misiuni de ordine publică sau de situaţii de urgenţă cauzate de fenomenele meteo. În toate aceste momente, angajaţii noştri sunt mereu lângă oamenii aflaţi în dificultate, indiferent că este zi sau noapte, sâmbătă sau duminică, sărbătoare de Paşte, 1 Mai sau de Crăciun”, a declarat Gabriel Oprea.
„Efectele acelor decizii se simt în prezent şi totul se reflectă asupra gradului de siguranţă al cetăţeanului”, precizează Gabriel Oprea, afirmând că deşi percepţia poate fi aceea că aceşti angajaţi vor avea salarii crescute, principalul beneficiar va fi cetăţeanul şi nevoia sa de siguranţă, informeaza Mediafax.