Home Actualitate Mihai Voicu vs Valeriu Zgonea, pe marginea legii prevenției inițiată de PNL

Mihai Voicu vs Valeriu Zgonea, pe marginea legii prevenției inițiată de PNL

by George Avram

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu reacționează în urma unei postări a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în care susținea că este inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul. 

Potrivit liderului liberal, Mihai Voicu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, are ‘poziţii aeriene’ cu privire la proiectul de lege privind prevenţia şi îi propune să transfere 25% din bugetul său alocat pentru deplasări externe către Sănătate.

‘Propun ca domnul Zgonea, cu ocazia începutului de sesiune parlamentară, să transfere măcar 25% din bugetul său de deplasări externe către Ministerul Sănătăţii. Se pare că turismul excesiv dăunează. Ar fi un gest mult mai util decât poziţii aeriene despre un subiect pe care nu îl cunoaşte’, a scris, duminică, Voicu, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Replica liberalului survine după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul şi a anunţat că a semnat o petiţie lansată de cetăţeni prin care aceştia cer parlamentarilor să respingă proiectul de lege privind prevenţia în sănătate, iniţiat de PNL.

‘E inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul. E datoria noastră să nu lăsăm oamenii simpli, fără posibilităţi, la mila PNL-iştilor, care vor ca pacienţii bolnavi de cancer să îşi plătească tratamentul dacă nu iau parte la controalele de prevenţie. De aceea, vă adresez rugămintea de a lua iniţiativă. Unii cetăţeni au lansat o petiţie prin care cer respingerea acestui proiect de lege. Eu am semnat-o şi vă îndemn să o faceţi şi voi’, a scris Zgonea.

Sursa –  https://www.dcnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.