Delta Dunării şi alte regiuni din România, între care Braşov, Cluj şi Bucureşti, vor fi promovate prin intermediul gastronomiei şi vinurilor româneşti, într-o serie intitulată „Food and Wine Adventures: Romania”, care va fi difuzată anul viitor la nivel internaţional de televiziunea Travel Channel.

Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi compania de producţie Tuesday’s Child lucrează în prezent la realizarea seriei „Food and Wine Adventures: Romania”, care va cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, producătorul Eoin O’Shea, care se află în prezent în România pentru a finaliza filmările la acest proiect.

Noua serie de documentare „Food and Wine Adventures: Romania” va fi difuzată în prima parte a lui 2015 la televiziunea Travel Channel, care este retransmisă şi în România.

„Este un program despre mâncarea şi vinul românesc, iar prezentatorii sunt Jenny Powell, o cunoscută prezentatoare de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris”, a declarat pentru MEDIAFAX producătorul Eoin O’Shea.

„Turneul” celor trei a continuat în judeţul Braşov, unde Jenny Powell a mers la o vânătoare de trufe sălbatice, recoltate cu ajutorul unor câini, în pădurile din jurul Braşovului. „Am fost, de asemenea, la producători de şampanie şi vin spumant, la Azuga, unde Olivier a învăţat despre procesul tradiţional de producţie”, a explicat Eoin O’Shea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.