Home Actualitate MAE: Doi români, răniți în masacrul de la Nisa. Ministrul Lazăr Comănescu: NU sunt români morți

MAE: Doi români, răniți în masacrul de la Nisa. Ministrul Lazăr Comănescu: NU sunt români morți

by George Avram

Doi cetățeni români au fost răniți în atentatul de la Nisa, informează ministerul Afacerilor Externe, citat B1 TV.

”În continuarea informaţiilor transmise referitoare la atacul de la Nisa, Franţa, Ministerul Afacerilor Externe informează că până la acest moment, printre decedaţi, nu au fost identificaţi cetăţeni români.

Totodată, conform ultimelor informații disponibile, printre victimele rănite şi spitalizate se află 2 cetăţeni români.

O echipă consulară a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătura cu rudele persoanelor rănite.

Reamintim că MAE a pus la dispoziția cetățenilor români contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, autoritățile franceze au activat o linie verde pentru rudele victimelor, apelabilă la numărul: +33 493722222”, se arată într-un comunicat al MAE.

„Din informaţiile pe care le avem, din fericire, nu există români decedaţi. Sunt două persoane rănite, însă ambasada, consulatul sunt în contact cu autorităţile locale. (…) Din câte ştiu, sunt două persoane îngrijite medical şi Consulatul din Marsilia e în legătură cu autorităţile locale pentru a acorda asistenţă. Se pare că e vorba de români care locuiesc acolo”, a declarat ministrul Lazăr Comănescu la Realitatea TV.

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.