Home Opinie Între legitimitate şi majoritate. Pe voturile cui ar guverna UDMR?

Între legitimitate şi majoritate. Pe voturile cui ar guverna UDMR?

by Ioana Popescu

Nu-i foarte sănătos pentru ce-a mai rămas din USL, grupat în USD, flirtul cu UDMR. O privire aruncată peste istoria recentă ne înfăţişează formaţiunea maghiară în toate combinaţiile politice posibile, inclusiv în cele controlate de Preşedinte. În fond, nu mai departe de anul 2012, luna decembrie, membrii Uniunii Social Liberale nu se sfiau să-i considere pe udemerişti simpli „pedelişti de limbă maghiară”. Lucrurile s-au schimbat, însă, după alegerile parlamentare. Inexplicabil, dintr-o acută neîncredere în sine, liderii USL au semnat un pact secret cu UDMR prin care-şi asumau angajamentul formării unui guvern comun, indiferent de scorul electoral obţinut. Inexplicabil, repet, căci nici casele de sondare a opiniei publice influenţate de Cotroceni nu preconizau un scor sub 50% pentru USL. Şi cu toate acestea…

Cu toate acestea, în faţa celei mai largi majorităţi parlamentare de până acum, liderii USL şi-au încălcat angajamentul secret faţă de etnicii maghiari, alegând în schimb – surprinzător, aş spune – să rămână oneşti cu milioanele de voturi obţinute.

Indiferent de abordare, înţelegem că o alianţă pre-electorală cu UDMR ar fi scăzut semnificativ numărul de simpatizanţi ai „social-liberalilor”. Electoratul naţionalist, ignorat în mod nejustificat de politicieni după eşecul parlamentar al PRM, nu validează din principiu nicio formulă politică mixtă în care regăseşte UDMR. Pe de altă parte, nucleul dur anti-Băsescu ar fi respins în mod evident orice componentă a guvernelelor Boc/Ungureanu. Acesta este, de fapt, şi motivul pentru care UNPR, deşi a semnat acordul cu PSD încă din mai 2012, nu a făcut parte din primul Cabinet Ponta, cel de dinaintea alegerilor.

„Regimul Băsescu” nu însemna doar persoana Traian Basescu sau PDL, ni s-a spus. Ci un întreg mod de a guverna, cu ramnificaţii în fiecare dintre instituţiile, structurile şi partidele conexe. Şi, aşa cum succintul Executiv condus de M. R. Ungureanu a fost asimilat regimului Băsescu, e firesc să fi aplicat acelaşi tratament şi celorlalţi parteneri. Sigur, UNPR a fost uşor de reciclat politic în condiţiile în care singurul membru cunoscut al partidului este şi liderul său, generalul Oprea. A fost mai degrabă vorba despre „reevaluarea” unui om, un pesedist rătăcit şi revenit într-un târziu „acasa”.

Dar UDMR a oferit „regimului Băsescu” un vicepremier (şi sciziunea din USL ne-a demonstrat tuturor cât înseamnă un vicepremier) şi miniştrii Sănătăţii, Culturii şi Mediului. De altfel, partizanatul UDMR în guvernele Boc/Ungureanu reprezintă şi explicaţia pentru caracterul secret al pactului cu USL. O apropiere declarată de formaţiunea maghiară ar fi delegitimat USL ca alternativă la guvernarea PDL-UNPR-UDMR.

În decembrie 2012, coaliţia condusă de Victor Ponta şi Crin Antonescu a ales legitimitatea în detrimentul UDMR. Ce va alege coaliţia condusă de Victor Ponta în martie 2014?

You may also like

1 comment

Paul Snaider 26 februarie 2014 - 20:11

Maghiarii au fost tot timpul la putere. Sub diferite forme. Directe sau indirecte. In Harghita sau taiat padurile ,, ras ” si toata lumea e linistita ! DNA doarme , Parlamentul …fura, Guvernul la fel….poporul voteaza. Bravo romani, asta meritati !

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.