Home Opinie În sfârșit, ”dreptate până la capăt”

În sfârșit, ”dreptate până la capăt”

by Lucian Avramescu

Ponta își asumă hotărârea de a slobozi primarii din chingile opoziției, care, scăpând legislativ din închisoare, vor alerga liberi spre ieslea de aur a puterii. Gata cu sclavagismul politic. S-a făcut – ne-ați tot acuzat că n-o facem – ”dreptate până la capăt”. Îmi imaginez un biet primar, liberal să zicem, legat ca un vițel de țăruș. Cad coastele de pe el. Altceva se va petrece dacă va trece, de pildă, pentru a nu fi un salt prea brusc peste gârlă care să-i arate lenjeria murdară, nu la PSD direct, ci tranzitoriu la Tăriceanu. Imediat Ponta va desface baierele pungii, ulițele vor fi pietruite instantaneu, banii de reparat școli vor gâlgâi puhoi, punga cu bomboane va îndestula diabetic costelivul de ieri. Firește că orice primar vrea acces la teșchereaua cu gologani.

O parte din ei, dacă nu chiar o bună parte din ei, vor rămâne definitiv în portofelul personal. Ce atâta igienă ideologică? Ponta și-a făcut și un partid liberal, cumpărând un partid deja înscris, al mediului, peste care a presărat nițel Tăriceanu, omul care suia cu căciula în mână scările Palatului Victoria, să-i jure credință. Iată, în concepția deja bătrânului premier, ce înseamnă ”dreptate până la capăt„! Nu e destul? Deocamdată premierul răspunde, oarecum calm, întrebărilor jurnaliștilor, o droaie dintre ei șoferi și dizeuze ale caricaturii celui care a fost cu adevărat Titulescu.

După noiembrie, președintele va fi mereu ocupat. Nu mai are timp de prostii. Va asigura, de pildă, independența energetică, triplând jandarmii la Pungești și va deretica de vegetație Munții Apuseni că prea încurcă treaba exploatatorilor de aur.

Presimt râuri de bine. Administrația locală a fost în sfârșit deblocată. Primarii nu puteau primi bani ca nepesediști sau ca liberali nepesediști. Banii erau la Guvern dar nu puteau fi repartizați spre cheltuire din cauza unui blocaj doctrinar. Banii sunt ai țării și nu pot fi dați pe mâna unor nepesediști, vânduți imperialsimului american și rus. Stavila se ridică, apa banilor va curge gârlă până la alegerile prezidențiale. Apoi, Dumnezeu cu mila ca austeritatea să nu ne omoare de tot. Halal!

NR Articol publicat pe AMPRESS.

You may also like

2 comments

Calin 28 august 2014 - 23:19

🙂

Reply
Gelu 29 august 2014 - 11:28

Avreamescule ,da exemplu de lege pe care o incalca OUG-ul ;apoi niciun primar nu este obligat sa migreze ; Daca Ponta seamana sau nu cu Titulescu e treaba ta ? Tu cu cine semeni ?Iti mai amintesti ce au facut intre 2004-2012 cei mai jegosi dintre politicienii la putere? Rudele tale de sange sunt si ele caricaturi ?Sa raspunda la intrebarile romanilor vocea ta de castrat …

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.