Home Economie Haosul fiscal continuă: statul cere plata retroactivă pe cinci ani a contribuţiilor la sănătate

Haosul fiscal continuă: statul cere plata retroactivă pe cinci ani a contribuţiilor la sănătate

by Ioana Popescu

Persoanele care au obţinut în ultimii cinci ani venituri din activităţi profesionale şi care nu au avut şi un contract de muncă, vor trebui să plătească, retroactiv, contribuţiile la asigurări de sănătate pe ultimii cinci ani.

„În momentul în care vin să să declare veniturile la noi, cetăţenii sunt rugaţi să aducă, de la Fisc, şi situaţia lor fiscală pe ultimii cinci ani. Dacă nu au plătit contribuţii la sănătate, li se va solicita acest lucru” ne-au declarat oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, susţine Money.ro.

Mai exact, în cazul drepturilor de autor, de exemplu, dacă acesta era singurul venit realizat, omul ar fi trebuit să meargă la Casa de Sănătate să şi-l declare şi să plătească asigurările individuale la sănătate aferente respectivului venit.

Prevederea este însă valabilă nu doar pentru cei care au primit exclusiv doar drepturi de autor, ci pentru toţi cei care obţin venituri de natură profesională, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 58/2010, cea referitoare la introducerea plăţii contribuţiilor sociale la toate veniturile.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.