Home Actualitate Grădina României:Trenurile de marfă ajung de la Bucureşti la Constanţa în 3-5 zile, iar cele de călători de la Bucureşti la Braşov în 6 ore

Grădina României:Trenurile de marfă ajung de la Bucureşti la Constanţa în 3-5 zile, iar cele de călători de la Bucureşti la Braşov în 6 ore

by Ioana Popescu

Vacanţă pe şine. Acesta ar putea fi un slogan bun pentru brandul turistic sau cel de ţară. De ani de zile, drumul cu trenul spre mare şi munte este o ideea neinspirată dacă nu vrei să-ţi petreci concediul pe drum. Şantierele de pe tronsonele de cale ferată aflate în lucru de ani de zile mai mult stau decât funcţionează, deşi sunt doar două. Termenele de finalizare au fost depăşite de mult. În rest, infrastructura este depăşită, astfel încât călătoria cu trenul pare deja un risc asumat. Surse din cadrul ministerului transporturilor spun despre calea ferată că ar fi chiar o bombă cu ceas.

În locul unei strategii de salvare şi modernizare a transportului, guvernul face ce ştie mai bine: majorează tarife. Cabinetul Boc s-a angajat în faţa FMI să majoreze tarifele practicate de 10 companii publice monitorizate de Guvern.

Pe lista companiilor ale căror tarife urmează a fi majorate sunt şi 5 societăţi din domeniul transportului public şi al transportului de mărfuri, respectiv CNCF CFR SA, SNTFC CFR Călători SA, SNTFM CFR Marfă SA, Metrorex SA şi SC Electrificare CFR SA .

Surse din cadrul societăţilor susţin însă că această majorare va contribui la falimentul acestora şi a sistemului de transport pe şina de calea ferată din România:

Infrastructura feroviară se află într-o stare avansată de degradare şi înregistrează întârzieri enorme pe şantierele unde au început lucrări de modernizare şi care au depăşit de mult termenele de finalizare, de exemplu Constanţa – Bucureşti – Arad.

Lipsa de fonduri conduce la scăderea vitezei comerciale a trenurilor şi, implicit, la descurajarea traficului feroviar. Durata mare a parcursului trenurilor de călători şi trenurilor de marfă determină costuri artificiale suplimentare impuse transportatorilor de pe teritoriul României.

De exemplu, distanţa de 225 km dintre Constanţa şi Bucureşti este parcursă de trenurile de marfă în 3-5 zile, iar distanţa de 170 km dintre Bucureşti şi Braşov este parcursă de trenurile de călători în 6 ore.

Această situaţie necesită costuri legate de amortizarea materialului rulant de peste 8 ori mai mari decât ale companiilor similare de pe reţelele Uniunii Europene. De asemenea, implică costuri suplimentare cu personalul. Pentru un singur tren, de pildă Bucureşti – Constanţa, în loc de un mecanic de locomotivă, este nevoie de 3-4 mecanici, plus costuri legate de deplasarea acestora cu autovehiculul deoarece, pentru traseul respectiv, nu au fost prevăzute depouri şi dormitoare.

În ultimii 20 de ani, calea ferată română a fost transformată într-una dintre cele mai poluante reţele de cale ferată din Europa şi una dintre cele mai necompetitive.

Foto- forum.lokomotiv.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.