Dumitru Samson, fiul vitreg al fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. pentru participaţie improprie la complicitate la fals intelectual şi la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Fostul şef al Direcţiei Promovare şi Relaţii Internaţionale din Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) Mili Cristina Motorga a fost condamnată tot la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals. La Judecătorie, aceasta primise o pedeapsă de nouă luni de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea civilă a Autorităţii Naţionale pentru Turism şi i-a obligat pe Samson şi Motorga să îi pătească, în solidar, 5.356.701 de lei.
Dumitru Samson a fost trimis în judecată, alături de alte 15 persoane, pentru oferire de bani şi bunuri în scopul determinării alegătorului să meargă la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, arată rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Samson.
Fiul vitreg al fostului ministru al Apărării Naţionale a luat legătura cu interlopul clujean Bogdan Măgureanu şi au pus la cale modul în care pot să fraudeze alegerile.