Home Actualitate Îl poate iubi Iohannis pe Ponta?

Îl poate iubi Iohannis pe Ponta?

by Lucian Avramescu

Luni, președintele Iohannis l-a invitat la Cotroceni pe premierul Ponta. În prima lui zi de lucru ca președinte al României. De ce a făcut-o? – mă întrebă un apropiat. Mi se pare un lucru perfect normal. Cu cine să discute mai întâi dacă nu cu șeful Executivului? A rostit, în campanie, dar și acum, titluri de proiecte naționale. După discuția cu predecesorul său, Băsescu, despre predarea mandatului, s-a desfășurat ceremonia predării/primirii ștafetei. N-am sesizat priviri piezișe de la Iohannis către cel care l-a respins ca premier, fără argumente și încălcând constituția, doar pentru că așa voiau mușchii lui. Nu, Iohannis nu-l poate iubi pe Băsescu, așa cum – fiindcă mi-a fost adresată și această întrebare – nu-l poate iubi nici pe Ponta. Se poartă însă civilizat și rece, așa cum trebuie să se comporte un președinte. Nu-i cereți însă, dragi amici, iubire. A spus că-și iubește soția, patria, națiunea română. A spus că, în calitatea lui de patriot român, nu va îngădui un Ținut secuiesc, fragmentând țara. A spus că-i iubește și  sprijină pe românii din Basarabia? De ce să-i cereți iubire față de Ponta? Sunt convins că întâlnirea va fi sobră și tehnică, așa cum a fost cea cu Băsescu. Ponta, să nu uităm, seamănă perfect cu Băsescu în atitudinea față de fostul primar al Sibiului. Primul l-a respins cu înverșunare când avea susținere politică suficientă pentru a fi premier. Al doilea, Ponta, a preferat să sfărâme USL, fiindcă e o mare minciună că Antonescu a distrus această construcție politică, a riscat distrugerea USL, de unde a și început prăbușirea lui ca politician, doar pentru a nu-l instala pe Iohannis vicepremier în guvernul lui. N-a vrut nici picat cu ceară. A făcut varză înțelegerea cu liberalii, doar pentru a-l ține la distanță pe Iohannis și a-l instala pe postul respectiv pe Gabriel Oprea. Atitudinea omului Ponta față de omul Iohannis a continuat mizerabil în campania electorală. Cât e neamțul de rece, tot n-are cum să uite și să treacă în uitare mârlănii politice comise de cei doi pomeniți mai sus. Ca atare întrebarea cu iubirea nu-și are rostul. Nu trebuie să se iubească. Trebuie să facă treabă. Dacă e nevoie împreună, să asude împreună. E suficient.

      Nu, nu cred că Iohannis poate fi vreodată prieten, în sensul în care prietenia angajează sufletește individul, cu Băsescu sau cu Ponta. Și e bine să nu fie prieten cu ei, așa cum e de dorit să nu fie prieten cu niciun politician. Să-i pună, dacă are instrumente constituționale, la treabă. Și să sugrume, iarăși dacă are armele trebuitoare, furtul, corupția, jaful de care se fac vinovați reprezentanții politici și nepolitici ai instituțiilor publice. Eu nu-i cer lui Iohannis să iubească indivizi. Mă mulțumesc să aflu că iubește națiunea română și n-am motive acum să nu-l cred. Sper să nu am niciodată.

NR Artciol publicat pe ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.