În perioada 24 octombrie – 2 noiembrie va avea loc Festivalul Național de Teatru, ediția a 24-a. Cu această ocazie, patru spectacole reprezentative din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti vor putea fi văzute la sediu dar şi în alte spaţii de joc.

Vineri 24 octombrie, de la ora 18.00, în deschiderea festivalului este programat spectacolul Furtuna, în regia lui Alexander Morfov şi scenografia lui Nikola Toromanov (Bulgaria), cu Ion Caramitru în rolul lui Prospero, Crina Semciuc – Miranda, Mihai Călin – Caliban, Istvan Teglas – Ariel, Alexandru Călin – Ferdinand în rolurile principale. O montare captivantă, cu ritmuri frenetice, umor și emoție, de o plasticitate puternică și o ilustrație muzicală ale cărei cadențe urmăresc spectatorul mult timp de la ieșirea din sală.

Duminică 26 octombrie, spectacolul D’ ale noastre creat de maestrul coregraf Gigi Căciuleanu şi ovaţionat în mari capitale culturale europene se va juca pentru prima dată pe scena Centrului cultural “Ion Manu” din Otopeni. Spectacol inclus în secţiunea Maeştri, D’ ale noastre le vorbeşte tuturor prin limbajul atât de accesibil, de viu şi de cuceritor al dansului despre lumea tumultoasă a lui Caragiale.

Miercuri 29 octombrie, tot în secţiunea Maeştri, la Teatrul de pe Lipscani , de la ora 19.00, se joacă spectacolul Lecţia de Eugene Ionesco, protagonist şi interpret Horaţiu Mălăele, un recital actoricesc de excepţie, cu o plastică extraordinară, balansând cu graţie între tragic şi comic. Spectacolul revine, din această stagiune pe afişul TNB. Alături de Horaţiu Mălăele: Aylin Cadîr, Natalia Călin ⁄ Victoria Dicu.

Vineri 31 octombrie, de la ora 20.00, pe scena sălii Studio, spectacolul Revizorul de N.V.Gogol, în regia lui Felix Alexa, va putea fi văzut în cadrul FNT. O satiră crâncenă la adresa corupției, un spectacol de o actualitate frapantă, dar și un spectacol de un umor caustic, văzut ca singura armă de supraviețuire, jucat de actori de primă mărime.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.