Home Opinie Dragostea pentru America, o falsa adaptare la realitate?

Dragostea pentru America, o falsa adaptare la realitate?

by Ana Barb

In psihologia analitica esecul in adaptare este una dintre definitiile nevrozei. Uneori lipsa de adaptare sau adaptarea defectuoasa se manifesta in confruntarea cu realitatea exterioara, alteori lipsa de adaptare se manifesta in confruntarea cu realitatea interna. Adaptarea prin sine insasi sugereaza si o echilibrare a nevoilor din lumea interna cu cele din lumea externa. La inceput poate parea ca analiza distruge adaptarea pe care pacientul a realizat-o pe cont propriu, dar mai tarziu va observa ca aceasta distrugere a fost un lucru necesar, adaptarea obtinuta anterior fiind falsa si fiind castigata cu un pret mult prea mare, epuizarea. Revenirea la firesc ar insemna iesirea din cadrele cliseizate ale unei realitati din care viul a fost extirpat si la care ne-am adaptat prin rutinizare in gandire. Celebrele sabloane, cele consolatoare au menirea de a atenua gravitatea unor evenimente, reactii sau actiuni, acreditand faptul ca in realitate lucrurile nu arata atat de rau, o panoramare parinteasca si impaciuitoare fiind solutia adecvata si necesara. In acest sens ne putem consola si astfel bandaja psihic cu eternele “nu-ti face probleme “, “totul se rezolva”, “stai linistit”, “nu-i dracul asa de negru”, “nicio problema”, “nu face nimic”, “trece si asta!”. Aceste expresii balsamice si efectul lor reconfortant isi propun vindecarea anxietatilor eu-lui, care va fi asigurat astfel ca “viitorul suna bine”, chiar daca suntem lipsiti de originalitate in preluarea lor ( clasicele “ stay cool”, “it`s ok”, “no problem”- produse clasicizate deja ale comunicarii asertive hollywood-iene). Prin urmare, felul in care decurge comunicarea cotidiana si uzajul cliseelor sus-amintite, creeaza vorbitori care adoptă atitudini in consecinta: resemnare, conformism, lipsa creativitatii personale si a utilizarii resurselor inovative in limbaj si, pana la urma, chiar in propria viata.

Adaptarea falsa la realitate practic anihileaza capacitatea individului de a reactiona adecvat. Faptul ca i-am asteptat 50 de ani pe americani, asta nu inseamna ca primesc dragostea noastra neconditionata, indiferent  ce-ar face! Aproape este deneconceput sa comentezi sau sa critici actiunile ambasadei americane in Romania sau actiunile la limita legii a celor care o populeaza. Dar in egala masura in Romania exista si ambasadele altor tari, mari puteri ale lumii, exemplu China sau Rusia, nici unii, nici alti nu si-au permis sa incalce protocolul diplomatic privind o tara considerata, inca, independenta cum este Romania. Cum traducem aceasta impolitete, ca sa nu o numim direct lipsa de respect din partea ambasadei americane? Romania nu e condusa de ambasadorul Americii si presedintele Romaniei, ci de presedintele Romaniei, cel putin conform constitutiei. Dar cand protocolul a fost incalcat si a fost incalcat in nenumarate randuri de fostul ambasadorul Mark Gitenstein…singura replica pe masura dar mult prea tarzie in timp a fost cea a lui Victor Ponta in celebrul discurs din curtea ambasadei, niciun alt demnitar, om politic sau intelectual roman nu a simtit sa ia atitudine. Apriori, am stabilit ca americanii ne vor binele, asa ca orice bocanc pe grumazul fragilei noastre democrati, e doar un alint.

Dar sa facem un exercitiu de imaginatie! Daca declaratia:” sa ziceti merci ca nu sunteti impuscati ca in Siria” venea de la ambasadorul rus? Daca reprezentantul lui Putin venea la Bucuresti si spunea ca referendumul este invalidat fiindca 2 milioane de voturi au fost furate? Am fi tacut, la fel, chiar daca pe rusi ii uram, multora le place stilul de viata a oligarhilor, mai precis acelor care ar putea da un raspuns pe masura! Pentru ca nu ne dorim o tara cu adevarate valori, ne dorim cu disperare sa ne strecuram prin viata, facand valuri de admiratie, dar fara a ne asuma vreo reactie de om viu, multe elite ar fi tacut.Procesul de a ne adapta la realitate ca parteneri si nu ca supusi din pacate cere timp si efort, pe care la momentul asta nici o elita, fie ea politica, intelectuala sau de orice fel nu o are in vedere, periclitand integritatea teritoriala si nationala a acestui popor.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.