Home Politica Două milioane de alegători apar în plus pe listele electorale. De ce Guvernul nu face nimic

Două milioane de alegători apar în plus pe listele electorale. De ce Guvernul nu face nimic

by Redactia

Ca pe timpul lui Ioan Rus, MAI a raportat liste electorale bine „umflate”. Documente oficiale contrazic datele guvernului. Ponta a promis în 2012 că va pune cap la cap datele din toate instituţiile statului, dar nu s-a ţinut de cuvânt.

Nu s-a învăţat nimic din scandalul din 2012

Bombă, lovitură de teatru: Autoritatea Electorală Permanentă a remis Biroului Electoral Central situaţia cetăţenilor români cu drept de vot la alegerile europarlamentare din 25 mai. Care este de …18.303.915 !!! Este incredibil, după scandalul monstru de la referendumul din 29 iulie 2012, când s-a demonstrat, şi cu ajutorul rezultatelor definitive de la recensământul din octombrie 2011 că numărul românilor cu drept de vot (cei care sunt în ţară şi cei care sunt în străinătate, indiferent dacă sunt cu forme legale sau nu) este mult mai mic, să apară din nou un număr umflat de alegători. Este de-a dreptul scandalos: în 2012 s-a contestat numărul de 18.292.464  de alegători, iar acum în 2014, în loc să scadă substanţial, numărul de alegători a crescut. (Nimeni nu s-a sesizat – era totuşi o perioadă de lupte electorale crâncene, cu diversiuni şi manipulări din zona politică portocalie, care au ecranat alte evenimente – că şi în decembrie 2012 numărul românilor cu drept de vot a fost mai mare decât în iulie 2012 – n.a.).

Umflarea numărului de alegători generează suspiciuni clare privind fraudarea alegerilor. Ne referim atât la cele europarlamentare cât (mai ales) la cele prezidenţiale. Se pare că actualii guvernanţi au învăţat lecţia de la Băsescu & PDL din 2009 şi 2012 şi procedează acum la fel. PSD şi aliaţii săi sunt clar avantajaţi dacă numărul de alegători este umflat, pentru că au un spaţiu mare de „manevră”. Mai este de semnalat faptul că premierul Ponta declara în 2012 că va solicita tuturor instituţiilor statului care deţin baze de date privind persoanele, să pună cap la cap tot ce au în bazele de date, pentru a se ajunge la numărul corect de alegători pe listele electorale.

Numărul real de alegători: 16,3 milioane

Cotidianul.ro efectuînd operaţii simple, în baza unor documente oficiale, vă va prezenta, care ar fi situaţia reală privind românii care au drept de vot pe 25 mai a.c. (Este mai mult ca sigur ca date pe care vi le prezentăm să nu fie 100% corecte, adică numărul de alegători să fie ceva mai mic. Ne lipsesc câteva informaţii: numărul persoanelor decedate între 1 martie şi 24 aprilie 2014, numărul persoanelor condamnate definitiv în ultimele luni şi numărul de persoane aflate în străinătate care în ultimii doi ani au renunţat la cetăţenia română).

Conform datelor definitive prezentate de INS pe 4 iulie 2013, conform recensământului din 2011, populaţia  României a fost de 20.121.641 de locuitori. (În acest număr intră: persoanele aflate în ţară, persoanele temporar absente – plecate din ţară pentru o perioadă de până în 12 luni, persoane plecate din ţară pe o perioadă lungă – peste 12 luni de zile).

Din numărul de 20.121.641 de persoane, trebuie să scădem:

–           3.189.646 de persoane care aveau vârsta între 0 şi 14 ani la data recensământului (nici cei care aveau 14 ani în 2011 nu au în 2014 drept de vot)

–          44.576 de persoane decedate în noiembrie – decembrie 2011

–          255.539 de persoane decedate în 2012

–          249.264 de persoane decedate în 2013

–          43.757 de persoane decedate în ianuarie-februarie 2014

După operarea scăderii, rămân 16.338.859 de persoane. Acesta este numărul real al românilor (din ţară şi din străinătate) care trebuia să apară pe listele electorale.

După cum se vede MAI prin AEP a cumunicat cu 1.965.056 mai multe persoane pe listele electorale.

Articolul integral, pe Cotidianul.

 

You may also like

1 comment

DANYLA9TIMIS 26 aprilie 2014 - 07:03

HOTI ASTIA NU MAI STIU CUM SA MAI FURE NUMAI SA RAMINA LA PUTERE,NU E DESTUL CA SI-AU PUS SOTIILE PE LISTELE DE PARLAMENTARI EUROPENI SI PRIN ALTE FUNCTI UNDE SE CISTIGA BINE SI NU SE MUNESTE.SUNT NISTE PARSIVI SI EXCROCI CARE N8U SE GINDESC DECIT LA BUZUNARUL LOR

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.