55
Analiştii politici se întrec, în aceste zile, în elaborarea de strategii de dreapta sau de stânga, în timp ce conducătorii principalelor formaţiuni politice râd sau plâng în barbă, după caz. Ei ştiu ceva de masele de alegători nu au aflat încă, nici după 25 de ani de păcăleli, şi anume că pe oricine ar alege, în spate sunt, de fapt, interese oculte dincolo de raţiunile politice, care ţin mai mult de interesele oligarhice şi de grup. Degeaba îşi storc mintea propagandiştii PSD sau ai lui Traian Băsescu, în timp ce ai PNL au început să migreze deja spre „ţărmuri” ceva mai prospere, pentru că, deşi în primul tur al alegerilor prezidenţiale vor avea toate partidele candidaţi, fragmentând voturile, la final se preconizează o mare coalizare a intereselor, în jurul unui cerc restrâns de „stăpâni” care ne conduc soarta tuturor, în funcţie de interesele lor de grup, poreclite vremelnic „interes naţional”.
Alegerile vor fi, în realitate, câştigate de DNA, oricare ar fi numele celui împins în faţă sau aruncat în groapa leilor de instituţia cu pricina, la momentul potrivit. Totul depinde acum de DNA, mai precis dacă Laura Codruţa Kovesi cere începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta în dosarul ASF – Carpatica. Dacă deputaţii dau curs solicitării DNA, Traian Băsescu poate dispune în acel moment suspendarea din funcţie a premierului, al cărui nume se regăseşte în acest dosar, în care a fost deja arestat preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu. Procurorii cer şi urmărirea penală a fostului ministru de Finanţe, vâlceanul Daniel Chiţoiu. Menţionarea premierului are loc în contextul discuţiilor legate de Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificată organizarea ASF şi a fost eliminat de la conducere Daniel Tudor.
Victor Ponta şi Traian Băsescu par legaţi deja cu un fir nevăzut, chiar dacă se „alintă” zilnic la televizor, spunându-şi ba „tiranul” de la Cotroceni , ba „coruptul” de la Palatul Victoria. Cine nu s-a întrebat cum se face că, în momentele importante, cei doi cad de comun acord, în ciuda ciorovăielilor puse la cale de propagandă, nu este un fin analist politic. În ciuda invectivelor pe care şi le aruncă din când în când, mai cu seamă în preajma alegerilor, este foarte posibil ca între Traian Băsescu şi Victor Ponta să existe, în realitate, o prietenie durabilă şi adâncă, venită din mai vechile lor colaborări comune. Este singura explicaţie pentru înţelegerea tacită dintre cei doi care a survenit de fiecare dată pe marile teme de guvernare, de la preluarea măsurilor de austeritate, acordul cu FMI şi până la numirea procurorilor şefi sau impunerea de taxe şi impozite pe umerii populaţiei. Faptul că Băsescu a semnat şi memorandumul pentru acordul cu FMI este o altă dovadă în sprijinul teoriei că se ceartă numai de ochii lumii, doar pentru a lucra mai eficient în culise. Decizia Curţii Constituţionale în privinţa guvernului Ponta III pare să fie, din acest punct de vedere, aproape o mărturie, pentru că judecătorii Curţii au ales, de această dată, să nu mai discute problema pe fond, respingând cererea opoziţiei din start, doar pe considerentul că miniştrii noului guvern fuseseră deja validaţi de Parlament, judecătorii retrăgându-se, strategic, sub pretextul că nu s-au mai confruntat cu o asemenea cerere.
La baza unei posibile înţelegeri Băsescu – Ponta, care pare să fi survenit pe parcurs, şi care a cuprins acum chiar şi noul Guvern propus şi controlat exclusiv de PSD este posibil să fie, însă, unele dosare penale care pot fi, după caz, scoase de la naftalină sau lăsate să zacă în sertarele procurorilor controlaţi de Laura Codruţa Kovesi, numită şi ea, suspect, cu largul sprijin al premierului, după ce fusese ani de-a rândul slujitoarea preşedintelui. Posibila implicare a lui Victor Ponta în cazul Autorităţii de Supraveghere Financiară ar putea fi o cauză sau un efect al acestei înţelegeri tacite între forţele care conduc în acest moment România, iar interesul lui Traian Băsescu de a rămâne cu mâinile libere una faţă de cealaltă şi după ce părăseşte scaunul de la Cotroceni ar putea fi şi ea catalogată în acelaşi fel: cauză, sau efect.
Oricum ar fi, alegătorii s-au săturat de promisiuni, din orice parte a politicii ar veni ele şi s-au cam lămurit că doctrinele nu sunt decât un fel de praf în ochi, care să întunece vederea celor care nu şi i-au acoperit la timp. Alianţele sunt departe de a fi stabilite în acest moment, pentru că, şi de pe stânga, şi de pe dreapta, toţi politicienii şi-au scos promisiunile la mezat ca la taraba din piaţă, şi oferă oamenilor unul şi acelaşi lucru, doar ambalajul este colorat în roşu, galben sau portocaliu. Promisiunile deşarte par să nu mai fie luate în seamă nici măcar de primarii care au susţinut până acum partidele, şi care sunt adevăraţii agenţi electorali din teritoriu, iar „întoarcerea armelor” din partea acestora ar putea însemna nici mai mult, nici mai puţin decât dărâmarea eşafodajului construit cu multă migală în ultimii ani de partidele mari, şi crearea unor culoare largi pentru micile partide extremiste, din sânul cărora este posibil să apară un alt personaj înclinat spre dictatură.
Pe partea dreaptă se conturează deja câteva posibile candidaturi din zona politică de centru-stânga, respectiv Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, sau, în cazul cel mai probabil al unui refuz din partea acestora chiar Călin Popescu-Tăriceanu, iar din partea PSD Victor Ponta scoate din ce în ce mai des capul la lumină, dând la iveală posibilitatea să fie chiar el candidatul stângii. Din partea dreaptă, este puţin probabil ca numele vehiculate în acest moment să strângă mai mult de 40% dintre voturi, chiar şi în uniune, în al doilea tur de scrutin, ceea ce înseamnă că singura variantă viabilă care le-a rămas este să reuşească atragerea unui personaj influent şi capabil să învingă nu doar propaganda stângii, ci şi pomparea masivă de fonduri electorale şi poate chiar „aranjarea” rezultatelor votului, cu largul concurs al Ministerului de Interne. Cât despre Emil Boc sau Mircea Geoană, ei par nişte glume, acum, nu pentru că nu ar fi capabili să danseze după cum le cântă şefii lor de partid, ci pentru că s-au erodat prea mult politic, în urma gafelor trecute, şi este foarte greu să fie fardaţi pe ultima sută de metri. Trăim, oricum, vremuri interesante, dacă stabilitatea ţării a ajuns să aibă la bază cuvântul pe care şi l-au dat unul altuia doi dintre cei mai inconsecvenţi, instabili şi imprevizibili politicieni ai momentului, care sunt în prezent şi cei mai importanţi oameni în stat – preşedintele şi premierul. În privinţa aşa-zisului plan de guvernare, care este, de fapt, doar un program de măsuri, declaraţiile recente ale lui Băsescu au făcut să devină clar că, în România, nu este nimeni care să facă un program de ţară, ci există doar executanţi care lucrează la implementarea celor venite de afară, încercând în acelaşi timp să lase impresia că ei controlează mersul lucrurilor.
1 comment
D-na Manu, sunteti un deliciu pentru orice roman interesat de viata politica.