236
Procurorii DNA Ploiești au respins cauțiunea depusă de deputatul Sebastian Ghiță, pentru că garanțiile depuse de acesta nu acopereau suma de 13 milioane de euro, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Pe 4 aprilie Ghiță a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere prin care contestă măsura controlului judiciar și cauțiunea de 13 milioane de euro instituite de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită, șantaj și cumpărare de influență.
Pe 31 martie, procurorii DNA Ploiești au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Sebastian Ghiță, fiind stabilită suma de 13 milioane de euro.Procurorii au dispus control judiciar pe cauțiune în cazul lui Sebastian Ghiță, după ce Camera Deputaților a respins, săptămâna trecută, cererea DNA de reținere și arestare preventivă a acestuia.
Deputatul este urmărit penal pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; două infracțiuni de dare de mită; șantaj; cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.