CCR a decis să retrimită la Parlament Codul Penal ca fiind neconstituțional. Iată ce a declarant imediat după vot un parlamentar liberal de la care tragem nădejde să nu repete isprava și de data aceasta.

Deputatul PNL Traian Dobrinescu, unul dintre cei 240 de deputaţi care au votat, marţi,  15 decembrie 2013, modificările aduse Codului Penal, a încercat să îşi „liniştească conştiinţa”, afirmând că parlamentarii au votat acest proiect de lege „ca o cireadă de vaci”, în sensul că nu a ştiut ce votează şi arătând spre Guvern, ca principal vinovat, alături de PSD.

„Atenţia PNL s-a calat pe o singură chestiune, în ziua aceea: Legea amnistiei (…) Când primeşti cele 30-40-50 de proiecte de legi, este foarte greu să citeşti şi mergi pe încrederea colegilor de la comisie. (…) Nu am primit tematica şi nu am ştiu ce votez. (…) De acum înainte, dacă nu voi primi din timp proiectele de legi, nu voi mai vota. E important să-mi liniştesc conştiinţa. Sperăm să se revină asupra acestui proiect de lege”, a spus Dobrinescu.

Potrivit deputatului, 90% dintre parlamentari se află în aceeaşi situaţie. „Ideea în capul a 90% a fost neasimilarea parlamentarului ca funcţionar public, ceea ce e corect. A fost o defecţiune generală”, s-a justificat el. „Dacă este să dau vina pe cineva, dau pe Guvern. Aceste demersuri vin de la Guvern”, a adăugat el.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.