David Popovici a încheiat proba de 100 m liber de la Campionatele Mondiale de la Fukuoka pe locul 6, înregistrând un timp de 47,84 secunde. David popvici a avut un an dificil, mai ales pe plan personal, el având două examene importante.
David Popovici va reprezenta România și la Jocurile Olimpice de la Paris, vara viitoare, competiție pentru care va corecta ce nu i-a ieși acum.
„Din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine.
Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suișuri și coborâșuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine și nu e deloc sfârșitul lumii.
De abia aștept să merg la următorul concurs și să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și da, sunt și un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”, a spus David Popovici, potrivit eurosport.ro.