L-am auzit astazi pe Gyorgy Frunda vorbind despre istorie. Istoria demitizata si golita de nationalism desuet. Istoria, asa cum o vrea spusa domnul Frunda. L-am auzit vorbind despre politica, despre UDMR si, apoi, despre istoria relatiilor interetnice din Ardeal. Pana la un punct, l-am auzit, dar nu l-am ascultat. In fond, de ce as face-o? Imi plac mai mult oamenii care stiu sa se reinventeze, sa nu devina monotoni.
Iar domnul Frunda, fost si probabil viitor senator, imi pare monoton. Mereu la Putere, indiferent de Putere. Chiar si-n urma celebrului esec politic, cand usile Parlamentului i s-au inchis in fata, s-a gasit o formula pentru mentinea sa in ecuatia politica. Prietenul Victor Ponta l-a inventat consilier personal, la fel ca pe un anume domn Popa. Domnul Popa de la PP-DD. Deputat parca. Mai conteaza? Domnul Ponta nu discrimineaza. Nici etnic, nici – iata! – politic.
In fine, traseul discursiv al domnului Frunda a parcurs astazi istoria ultimelor decenii, ajungand, prin nu stiu ce intamplare, in dreptul ocupatiei horthyste a Transilvaniei. Moment in care domnul Frunda a simtit nevoia sa ne explice cateva nuante. La Ip si Treznea, in locurile macelului antiromanesc, n-a fost mana horthysta, cum gresit ne indoctrineaza „niste istorici”, spune domnul Frunda. „Au fost oamenii lui Szálasi”, lider fascist maghiar, ne explica acelasi domn Frunda, nu oamenii lui Horthy.
In adaos, fostul senator devenit consilier de prim-ministru se arata usor iritat, chiar. Cumva, indirect, ne trasmite ca nu accepta ideea de „regim criminal horthyst”. Il scoate din maneca pe Ferenc Szálasi, liderul partidului extremist. Oricum e un caz pierdut, un criminal asumat, imposibil de reabilitat. Ungaria insasi l-a spanzurat pentru faptele sale.
Ma rog, discutia aluneca spre „istoria demitizata”, spre Boia si Neagu Djuvara, facand, parca, o aluzie la „originile cumane” ale poporului roman. Apropo de Djuvara.
Deci, fata de istoria pe care-o stim, e cert, domnul Frunda se arata numultumit. Dar fata de calendar, oare, ce sentimente o avea? Poate aflam.
Pe 9 septembrie 1940 a avut loc masacrul de la Treznea. Pe scurt, soldatii Batalionul 22 Grăniceri Debretin, sub comanda locotenentului Akosi, au intrat in localitatea Treznea si au ucis 93 de persoane, in chinuri. 87 de romani si 6 evrei.
Arestat in 1938, Ferenc Szálasi a fost eliberat dupa Dictatul de la Viena, iar partidul sau, „Crucile cu sageti”, interzis de dinainte de inceperea razboiului, a reintrat in legalitate abia in martie 1944.
Trupele de la 9 septembrie 1940, trupele comandate de locotenentul Akosi, erau, deci, de jure si de facto, horthyste. Sub comanda militara horthysta, singura oficiala.
O spune istoria demitizata si sincera. O istorie ceva mai ferma, parca, in privinta lui Miklos Horthy decat domnul Gyorgy Frunda, consilierul prim-ministrului. Consilier in alte chestiuni, mai putin istorice, sper.
2 comments
Dupa ce mai consulta niste „cercetatori”, o sa ne spuna ca oamenii din Tresnea i-au atacat pe cei din Ip si s-au omorat intre ei. Nu ma mai mira nimic.
Frunda nu vrea sa știe,sau face pe prostu,ca la 1940 a fost dezastru în Ardeal.IP și Traznea e doar o părticică din grozăviile comise de minoritarii actuali.La Cluj au fost dărâmate casele romanilor care erau pe front,sau se bănuia ca erau.Intre anii 1940-1946,au fost romani care au fost persecutați,strămutați și omorâți de Hortisty.Ce sa vina acești europeni,veniți din Mongolia sa ne spună cum e cu democrația? Nu vorbesc dupa ureche,sunt unul care am trait ‘binefacerile’guvernarii unguresti pe teritoriul tarii(Ardealului).