Privesc strada. Întotdeauna am considerat că asta reprezintă un exerciţiu de imaginaţie bun.Din păcate strada îmi şopteşte ( nu mai are nici măcar puterea de a striga ) nefericire, anxietate, deprimare, teamă, singurătate.

Extrem de mulţi oameni îşi poartă nefericirea pe chip, în fiecare mişcare, în zâmbetul transformat tot mai des în rictus. Mulţi dintre noi nu-i vedem, refuzăm să-i vedem, nu le auzim strigătul, îi evităm.

Nu ne place nefericirea, o ocolim ca nu cumva să ne trezim că-i molipsitoare, vrem bucurie cu preţul minciunii. Minciuna şi prefăcătoria sunt la mare preţ, ne ascundem fiecare fărâmă de NOI pentru a primi acceptarea şi aprecierea celorlalţi. Dansăm fiecare pe muzica altcuiva, a părintelui, a copilului, a soţului sau soţiei, a iubitului sau iubitei, a amantului….suntem talentaţi…e un rol pe care-l exersăm în fiecare zi şi încet, încet, fără a ne da seama, ne trezim transformaţi. Ce parte din NOI e reală şi ce este mască ?

E o întrebare pe care mi-am pus-o mereu şi tot mai des în ultimul timp. Vă invit să reflectaţi un pic şi când vă veţi regăsi vă aştept să-mi vorbiţi şi să-mi povestiţi despre VOI….

NR.Anca Ionescu este psiholog şi vă aşteaptă întrebările

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.