Home Politica Crin Antonescu pune în discuţie „facultăţile mintale” ale lui Victor Ponta: „Le cer miniștrilor și președinților celor două Camere să-l însoțească pe domnul Ponta la un control” (VIDEO)

Crin Antonescu pune în discuţie „facultăţile mintale” ale lui Victor Ponta: „Le cer miniștrilor și președinților celor două Camere să-l însoțească pe domnul Ponta la un control” (VIDEO)

by I. B.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia prim-ministrului de a-şi muta biroul în Ministerul Apărării Naţionale. Liderul liberal susţine că o astfel de măsură nu poate fi justificată şi solicită, ironic, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului „să-l însoțească pe domnul Ponta la un control”.

„Dl. Ponta şi-a pierdut controlul, ne anunţă că se refugiază în sediul unei unităţi militare, Ministerul Apărării, fapt fără precedent. Nici Nicolae Ceauşescu, în faţa unei revolte naţionale, nu s-a mutat cu biroul într-o altă clădire. La Mineriada care a doborat guvernul, Petre Roman nu a fugit cu biroul şi cu secretara”, a afirmat Antonescu, declarând că nu înţelege motivele pentru care Victor Ponta anunţă „mândru ca fuge cu biroul la MApN”.

„Ce este această poveste de prost gust, cu ce drept domnul Ponta, daca e în toate facultăţile, îşi permite să facă acest circ cu Guvernul României, care nu e al domniei sale, nu este al PSD”, a continuat Crin Antonescu, adăugând că nu crede că „e ochestiune de tupeu, de nerusinare”, ci mai degrabă că „şi-a pierdut controlul, de frică, de nervi, de supărare, nu mai are măsură”.

„Cineva trebuie să facă ceva, ceilalţi membri ai guvernului, membrii PSD, preşedinţii celor două camere, ar putea să-l însoţească pe domnul Ponta la un control sau să-i atragă atenţia că nu ne putem bate joc de instituţii fundamentale ale ţării”, a concluzionat preşedintele PNL.

You may also like

2 comments

emieta 15 aprilie 2014 - 20:54

Discurs magistral al lui Crin Antonescu ! Cu capu-n buncar si cu poponeata afara ponta e mai mult decat ridicol , e infantil .

Reply
un roman prost ! 16 aprilie 2014 - 08:43

Discurs magistral??? superb cum s-a ajuns ! in saptamana mare aruncam cu … cum zice C.T.P. !!!superb pentru romani ! superba clasa politica romaneasca !! la superlativ totul ! le dorim tuturor sarbatori fericite !
Un Paste linistit cu multa pace sufleteasca !!!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.