“Diva desculţă” nu va mai concerta pe 5 octombriela Bucuresti, dar promite retragerea oficiala pe scena Salii Palatului. Cesaria Evora este internată, în acest moment, internată într-o clinică din Paris.
Organizatorii concertului au remis presei un comunicat pe care vi-l prezentăm în totalitate:
“Întrucât au apărut diferite variante în presă în legătură cu anularea concertului Cesariei Evora programat pe data de 5 octombrie la Bucureşti, dorim să prezentăm şirul evenimentelor derulate de miercuri 21 septembrie până în prezent, tocmai pentru a clarifica lipsa noastră de reacţie de până acum la comunicatul dat de casa de discuri a artistei – Lusafrica.
Primele veşti triste legate de sănătatea precară a artistei au fost primite miercuri 21 septembrie când Cesaria Evora a fost internată într-o clinică privată din Paris.
În dimineaţa zilei de joi 22 septembrie reprezentantul Project Events, Sorin Sararu, după discuţii prelungite cu managerul artistei a decis să plece la Paris unde se află şi în prezent.
Din păcate, după primul buletin medical eliberat miercuri de medicii parizieni, reprezentanţii Lusafrica, casa de discuri ai Cesariei Evora din Africa de Sud, fără să aibă acceptul artistei sau al managerului personal al Cesariei – Jose da Silva, fac public un comunicat de presă, preluat imediat de presă şi televiziunea din România, conform căreia artista îşi anulează toate concertele programate şi îşi anunţă sfârşitul carierei.
În momentul apariţiei comunicatului, starea artistei era însă ameliorată, medicii fiind încrezători, chiar vehiculându-se varianta de susţinere a concertelor din România cu o săptămână întârziere.
Din păcate, după aproape 48 de ore petrecute pe holurile clinicii din Paris, reprezentantul Project Events, Sorin Sararu, declara: „Eu si Jose – managerul Cesariei, ne-am rugat şi am aşteptat cu nerăbdare ultimul buletin de analize eliberat azi 24 septembrie ora 01.00, în speranţa unor veşti bune referitoare la sănătatea artistei. Din păcate, după îndelungi discţii cu medicii şi cu managerul Cesariei am hotărât în dimineaţa aceasta să anulăm momentan inclusiv acest concert de la Bucureşti. Cesaria şi-a exprimant însă dorinţa de a-şi încheia cariera într-un ultimul spectacol ce va avea loc la Bucureşti. Am asigurat-o pe Cesaria că îi suntem alături şi aşteptăm cu nerăbdare să se refacă cât mai repede.”
Deoarece medicii sunt rezervaţi când este vorba de a comunica o dată când artista va putea din nou să încânte fanii de la Bucureşti pentru acest ultim concert promis, nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru însănătoşirea grabnică a artistei şi să ne cerem scuze tuturor fanilor care îşi doreau să o vadă şi au cumpărat bilet”.
Cesaria Evora şi-a început cariera internaţionala la 47 de ani. De atunci a scos 11 albume, a vândut peste 5 milioane de discuri şi a câştigat numeroase premii! Apreciată pe tot globul, „Diva desculţă” nu şi-a negat niciodată rădăcinile şi vorbeste deschis depre situaţia oamenilor din ţara sa. „Ar trebui să veşti în ţara mea, în Republica Capului Verde şi să vedeţi sărăcia de acolo. Acesta este modul nostru de viaţă. Aşa am crescut”, a răspuns Cesaria întrebată de ce apare întotdeauna desculţă pe scenă.