N.R. Un articol publicat în 2011, pe 27 septembrie, dar care- din păcate- este valabil și după 14 ani.
Festivalul George Enescu a ajuns la final. Ca orice alt eveniment care are loc în România şi Festivalul Enescu a fost umbrit de ignoranţa şi incompetenţa, cui altcuiva decât a autorităţilor române.
Adică, cum e să te dai de ceasul morţii să aduci cele mai importante orchestre simfonice din această lume, să aduci nume grele cum ar fi Daniel Barenboim sau Zubin Mehta, să dai o căruţă de bani pentru a-i vedea pe scenele româneşti, dar să nu ai …scene.
Ateneul Român este prea mic, nu mai are capacitatea de a găzdui orchestre mari cum au fost cele de anul acesta – din Londra, Israel, Franţa, sau Liverpool. După cum spune dirijorul Cristian Mandeal “nu mai încape în Ateneu sunetul unei orchestre de 100 de oameni”.
Ateneul Român a fost construit în anul 1886 şi s-a finalizat după 2 ani, un termen complet străin actualei conduceri a ţării, care nu e în stare să finalizeze în doi ani nicio potecă.
În lipsa Ateneului, ce rămâne? Sala Palatului, singurul loc în care o orchestră mare ar putea să ţină un concert. „Ar putea” este impropriu, pentru că deşi pot încăpea şi orchestra şi spectatorii, atât aerul sălii, prăfuit, învechit, deprimant, cât şi acustica, te trimit cu sute de ani în urmă. Potrivită poate pentru Congresele Ceauşeştilor, că tot sunt la modă, total improprie unui mare concert.
Ateneul, o construcţie fastuoasă care a fost mult timp emblema Bucureştiului, a fost ridicat în1888.
În anul de graţie 2011, autorităţilor române li se spune „Ruşine!” pentru lipsa unei săli pe măsura vremurilor. IOAN HOLENDER, Directorul artistic al Festivalului( cel care a fost aproape două decenii directorul Operei din Viena), sufletul şi norocul acestui festival afirmă că „Este a cincea ediţie de când conduc acest festival şi eu zic că lipsa unei săli adecvate este o ruşine”.
Dar cum rămâne cu imaginea României, cu turiştii străini? Înafară de autobuzele cu etaj, mai facem ceva? Unde-i frunza de milioane de euro?
Poate doamna Elena Udrea nu ştie, nu a aflat sau nu-i place muzica clasică, dar la Festivalul George Enescu vin peste 10 mii de turişti străini,din toată lumea. De ce nu i-a spus nimeni cine e George Enescu şi ce face el în 2011 pentru România?
Iată ce contra reclamă ne fac pe Deutsche Welle nişte nume grele, care anulează şi 1000 de frunze ale doamnei Udrea.
Într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor de la Bucureşti şi semnată de Zubin Mehta, Daniel Barenboim si Valery Gergiev, Deutsche Welle vorbeşte despre lipsa unei săli de concerte moderne în capitala României şi despre neputinţa autorităţilor de la Bucureşti de a rezolva cea mai mare problema a Festivalului Enescu.
Unul dintre instrumentiştii London Simphony Orchestra scrie pe blogul său repetiţiile în Sala Palatului: „Ni se spune că aerisirea funcţionează, dar că va fi cald în sală. Observ evitarea atentă a cuvântului aer condiţionat şi mă tem că sistemul respectiv este probabil un ventilator în fundul uriaşei săli. Orice adiere va pieri cu mult înainte de a ajunge pe scenă. La sfârşitul repetiţiei, suntem cu toţii în picioare şi în diferite stadii de lipiceală. Din păcate, deoarece concertul va fi televizat, ni se cere să păstram sacourile pe noi.”
Şi ca şi când acest lucru n-ar fi fost de ajuns, la concertul London Simphony Orchestra, corul celor care tuşeau în sală, în pauzele scurte de 10 secunde, avea o acustică mult mai bună decât a orchestrei, dovadă că plâmânul românesc este încă puternic. Ca să nu mai vorbim despre faptul că aplauzele veneau, de cele mai multe ori, când nu te aşteptai, spre surprinderea orchestrei, dar şi a cunoscătorilor din sală. Două doamne care aveau locuri pe rândul din spatele meu au avut o explicaţie pe măsură – „Dragă, probabil sunt câteva fetiţe care doresc să fie primele care aplaudă şi o să încerce asta până la finalul concetului. Mai sunt şi perseverente”.
La doar câteva zile mai târziu, dirijorul Orchestrei Filarmonice Regale din Liverpool, Vasily Petrenko, a fost nevoit să se întoarcă spre sală şi să le facă semn spectatorilor să nu mai aplaude în mijlocul uverturii. Şi dacă s-ar putea, puţină linişte. Măcar, cei doi tineri care stăteau pe rândul 16c, după ce s-au plictisit la greu în timpul lui George Enescu, Suita nr2 în do major, op 20, după ce au epuizat merindele din geantă, după ce-au foşnăit hârtia de la ciocolata pe care o devorau fie ascunşi în spatele spătarelor scaunelor din faţă, fie la vedere, au plecat la pauză.
Sigur, sunt două exemple minore, dar care au menirea de a întregi tabloul Festivalului din acest an.
Desigur, ar mai fi multe de spus, de la lipsa de condiţii a sălii Operei Române, la punerea în scenă a unui Lohengrin de Wagner perfect, la sărăcia vizibilă, la salariile de doi lei ale artiştilor români, la lipsa de interes a ministerului Culturii, a guvernului, şi a cui mai populează Palatul Victoria.
Una peste alta, în jur de 150.000 de oameni au trăit momente magice la Festivalul Enescu, chiar dacă poate nu au auzit bine de pe ultimul rând sau i-au trecut apele sau nu au îndrăznit să ridice ochii pe tavanul Sălii Palatului pentru a vedea semnele clare lăsate de ultimul Congres al Marii Adunări Naţionale.
A fost cea de-a XX-a ediţie a Festivalului George Enescu, ediţie care a marcat 130 de ani de la naşterea marelui compozitor, dar şi a incompetenţei autorităţilor române.
NR. Acest articol a apărut şi pe www.dcnews.ro
