Home Politica Cehia: Cum a reuşit un miliardar de 39 de ani să-l suspende pe preşedintele Vaclav Klaus

Cehia: Cum a reuşit un miliardar de 39 de ani să-l suspende pe preşedintele Vaclav Klaus

by Ioana Popescu

Un miliardar ceh în vârstă de 39 de ani conduce eforturile de curăţare a scenei politice de la Praga, transmite "Le Monde".

Karel Janecek s-a aflat în spatele petiţiei care a dus, luni, în Camera superioară a parlamentului, la suspendarea din funcţie a preşedintelui Vaclav Klaus sub acuzatia de tradare.

 

Decizia Senatului, dominat de oponenţii de stânga ai lui Klaus (38 voturi pentru, 30 impotriva), îl va trimite pe preşedinte în faţa Curţii Constituţionale, care va stabili dacă acesta a încalcat legea fundamentală prin amnistia pe care a semnat-o în ianuarie, scri hotnews.

"Le Monde" afirma, intr-un material dedicat tanarului miliardar ceh, ca acesta "conduce lupta impotriva lui Klaus si a coruptiei" din societatea ceha.

La 1 ianuarie, presedintele a semnat o amnistie prin care au fost gratiate multe persoane urmarite pentru infractiuni economice, precum deturnarea de fonduri, un subiect sensibil in Cehia si care a dominat agenda publica in ultimii ani.

Amnistia decisa de Klaus a infuriat societatea si, in acelasi timp, a distrus imaginea pozitiva pe care o avea presedintele ceh. "New York Times" a scris ca cehii furiosi au rupt portretele oficiale ale lui Klaus din birouri si scoli, in intreaga tara.

Gestul presedintelui "l-a infuriat" pe Janecek, care s-a grabit sa denunte decizia lui Klaus, lansand in acelasi timp o petitie ce solicita judecarea sefului statului pentru inalta tradare. Documentul a fost semnat de 74.000 de cehi.

Senatorii il mai acuza pe Klaus ca a incalcat Constitutia prin refuzul de a ratifica o serie de tratate europene si pentru faptul ca nu a numit in functie o serie de judecatori, in ciuda unor decizii ale justitiei in acest sens.

Mai multe citti aici.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.