Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că, în opinia sa, calculatorul Monicăi Iacob-Ridzi a fost de mult investigat de procurori, „dar trebuie puse în dosar documente legale”.
Traian Băsescu a recunoscut în acest fel faptul că separaţia puterii în stat nu mai există în România anului 2010.
Băsescu a adăugat însă că nimic nu justifică faptul că parlamentarii PDL nu au votat pentru ca procurorii să primească acordul unei percheziţii informatice pentru calcuatorul colegi lor de partid, Monica Ridzi.
Preşedintele a spus că a perceput votul din Comisia juridică a Camerei ca pe „o dovadă că «Nu lăsăm un om bolnav la ananghie»”.
„Anul trecut au votat foarte prompt trimiterea în faţa procurorilor a Monicăi Ridzi. Acum procurorii au mai cerut extinderea anchetei pe sistemul informatic. Deci se ia calculatorul ca să vadă ce a fost în el. Cât de ridicolă poate fi atitudinea asta…adică «o apărăm pe Monica Ridzi că nu le dăm voie procurorilor să ia calculatorul». Dacă vreţi să fiu foarte sincer, eu cred că acel calculator a fost demult investigat dar trebuie puse în dosar documente legale. Dacă n-a fost investigat este o prostie că n-au avizat extinderea anchetei şi asupra mijloacelor IT”, a spus preşedintele.
Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi.