84
CFR Călători şi Metrorex vor scumpi din toamna acestui an biletele de tren şi metrou din cauza pierderilor.
Fondul Monetar Internaţional a aprobat deja măsura după ce ţinta privind arieratele unor companii de stat, între care şi cele două, a fost ratată.
Conducerile companiilor cer încă din aprilie majorări tarifare având în vedere situaţiile financiare deloc roz ale societăţilor.
CFR Călători a majorat tarifele cu circa patru la sută, de la 1 iulie, în urma majorării TVA.
Ultima creştere a preţurilor la biletele de tren, cu 8,1 la sută, s-a produs la 1 septembrie 2007.
Preţul cartelelor de metrou a fost majorat, cu şapte la sută, în mai 2009.