Vi-l amintiţi pe Traian Băsescu pe vremea când era primarul Capitalei? Fiind în mijlocul unor buticari nemulţumiţi, ca să se facă auzit, primarul, a cărui şuviţă celebră zbura în adierea unui vânt uşor, s-a răstit la buticari cerându-le să facă linişte: Bă, linişte, ce dracu! Le-a zis primarul Băsescu.
Şi de atunci tot linişte a fost. O linişte ce-ţi ţiuie în urechi de câţiva ani de zile.
Englezii sunt nemulţumiţi, la fel francezii, spaniolii, italienii, nu mai vorbim de greci. Americanii au ocupat şi ei Wall Street-ul, în Israel conducătorii sunt trimişi acasă. Numai în România e linişte.
Emil Boc încalcă legea, din nou, în aceste zile, depăşind termenul legal de depunere a bugetului în Parlament, dar e linişte.
Emil Boc declară zilele astea că vor fi alegeri generale şi locale atunci când va dori guvernul, nu când spune legea, dar e linişte.
Vine ministrul de finanţe bulgar şi ne dă lecţii la greu şi ni se pare normal. Bulgarul spune că guvernul lui a ales să-şi asume propriile soluţii, elaborându un plan naţional pe care, surpriză, l-a mai şi implementat. Rezultatul – guvernul bulgar a majorat în fiecare an bugetul pentru educaţie pentru că, spune vicepremierul bulgar “în final, investitorii la asta se uită”.
Bine că ai noştri nu au niciun plan, aşa că ne-am luat de grija implementării lui. Iar la Educaţie, bugetul e sub limita bunul simţ de câţiva ani.
Nu că vă vine să vă conducă bulgarii? Şi totuşi, e linişte.
Ne băgăm copiii în portbagajele maşinilor sau în căruţe să-i trimitem la şcoală . Nici profesorii, nici comunitatea locală, nici primarii, nici elevii nu s-au postat în faţa ministerului, inspectoratului şcolar să se facă auziţi. N-au microbuz, au portbagaj, n-au căldură, au căciuli… Şi tot aşa…linişte să fie….
Zilele trecute, în 951 de oraşe din 82 de ţări au fost organizate manifestaţii în semn de protest faţă de politica dusă de guverne, de bănci, de politicieni.
În România, linişte.
În Occident, pensionarii la vârste onorabile, de peste 80 de ani, în lipsa grijei de mâine sunt preocupaţi să-şi satisfacă dorinţele cele mai năstruşnice – ba se aruncă din avion cu paraşuta, ba recurg la alte sporturi extreme. În România, sportul extrem al pensionarilor este să supravieţuiască în frig, fără medicamente, fără hrană.
Suntem cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană iar explicaţia ministrului muncii, Sulfina Barbu a fost una absolut năucitoare – nu numai acum suntem cea mai săracă ţară, a grăit inteligent şi profesionist ministra, aşa am fost şi când am intrat în UE. Oameni buni, după o astfel de declaraţie, încep să cred că o merităm şi pe doamna ministru, îl merităm şi pe domnul Boc. Nu a deranjat pe nimeni spusele Sulfinei Barbu, iar în faţa ministerul Muncii e linişte. La ultimul protest erau vreo 30 de jandarmi şi un singur pensionar nemulţumit.
Când grecilor li s-a luat o săptămână de vacanţă au blocat Atena, când românilor li s-a luat dreptul la o viaţă decentă, au mai pus un cojoc şi o plapumă pe ei.
Departe de mine gândul să instig pe cineva la violenţă, dar să-ţi strigi nemulţumirea este un drept democratic pentru orice cetăţean al acestei lumi. La care românii au renunţat. Nu vorbim aici despre motivele lor.
Îmi amintesc doar cum am început aceşti ultimi 20 de ani. La alegerile din 1991, în pledoariile finale, Ion Raţiu declara că se va lupta până la ultima suflare ca ceilalţi să aibă dreptul la o părere diferită de a lui, parafrazându-l pe Churchill.
Nu vi se pare că prea multă linişte dăunează grav democraţiei? Şi nu credeţi că nu românii trebuie să se sacrifice pentru binele statului, ci statul pentru binele românilor?
