Home Economie Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni Electrica pentru finanţarea unor proiecte sociale

Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni Electrica pentru finanţarea unor proiecte sociale

by George Avram

Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni la SC Electrica după ce a vândut o parte din titlurile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea primite ca despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate abuziv, unul din motivele invocate fiind susţinerea unor proiecte sociale.

Consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sorin Câlea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că numărul de acţiuni cumpărate la Electrica şi suma aferentă sunt „confidenţiale”.

„În condiţiile în care a avut loc listarea acţiunilor SC Electrica, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a decis, în 23 iunie, ca o parte din acţiunile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea, acţiuni primite în cadrul procesului de despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate în mod abuziv, să fie transferate în acţiuni la Electrica. Am vândut acţiuni ale Fondului Proprietatea şi am cumpărat acţiuni Electrica. Considerăm că este o companie viabilă, care probabil va aduce un randament mai mare decât ceea ce aduc în prezent acţiunile Fondului Proprietatea. Arhiepiscopia Clujului a apelat la o societate de brokeraj care a efectuat operaţiunile pe bursă. Numărul de acţiuni cumpărate şi suma sunt confidenţiale” , a spus Câlea.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.