Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în faţa aleşilor locali reuniţi la Braşov, că dacă partidul nu va obţine cel puţin 20% la europarlamentare îşi depune mandatul de preşedinte, şi nu-l va lua înapoi.
Antonescu a mai spus că Tăriceanu este un „majordom la casa Sârbu”.
„În ipoteza, pe care eu nici nu o iau în calcul, dar care a fost vehiculată, că am obţine sub 20%, îmi depun mandatul de preşedinte. Îl depun, adică demisionez, nu-l depun ca să mi-l daţi înapoi. Suntem oameni serioşi. La noi onoarea e individuală, nu e colectivă, cum ne-a anunţat Ponta că e la PSD (…) În politică nu se poate trăi oricum (…). Unii aleg să fie în politică într-un fel, iată Tăriceanu din preşedinte al acestui partid, nu a vreunui partid oarecare, al acestui partid, a ales să fie în politică majordom la casa Sârbu. Asta e, e în politică, dar nu face politică”, a spus Antonescu.