Home Actualitate Ce scrie presa străină de înfrângerea Simonei Halep din primul tur al turneului de la Madrid

Ce scrie presa străină de înfrângerea Simonei Halep din primul tur al turneului de la Madrid

by Ana Barb

Înfrângerea suferită de Simona Halep cu Alize Cornet în primul tur de la Madrid, scor 6-7 (6-8), 3-6 este văzută ca o mare surpriză, în condițiile în care Alize Cornet ocupă locul 28 WTA.

„Alize Cornet a dominat-o pe Halep și a reușit o performanță uriașă în turneul de la Madrid”, scrie publicația franceză L’Equipe.

„Cornet a avut o evoluție de excepție și a scos-o din competiție pe Halep! E un succes uriaș împotriva finalistei de anul trecut”, notează Eurosport.

„Bine ai revenit, Alize! Lacrimi de bucurie pentru Cornet după victoria în fața lui Halep. Jucătoarea din Franța a jucat un tenis inteligent, solid, și a profitat de toate erorile numărului 2 WTA. Halep n-a avut nici o soluție pentru a stopa evoluția entuziasmantă a franțuzoaicei”, transmite și Tennis World.

„Cornet a trimis-o acasă pe Halep de la Madrid. Simona a avut o șansă în primul set, când a avut un break și chiar și o minge de set. Alize n-a lăsat-o să o fructifice și s-a impus. În setul 2 misiunea lui Cornet a fost mult mai simplă”, susține și Sports Mole, potrivit gsp.ro.

Simona Halep a fost eliminată, duminică, în turul 1 al turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Românca de pe locul 2 WTA a pierdut meciul disputat cu Alize Cornet (locul 28 WTA), scor 6-7 (6-8), 3-6, după o oră și 50 de minute de joc.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.