Victor Ponta și-a dat demisia din funcția de premier când a plecat din fruntea PSD, dar i-a fost refuzată de Gabriel Oprea și Liviu Dragnea.
”Nu știu cât mai stau în fruntea Guvernului, nu sunt prezicător. Voi rezista atâta timp cât coaliția mă sprijină, niciun minut mai mult.
Discuţia nu a fost aşa…m-am dus eu la domnul Dragnea, Gabi Oprea, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu şi le-am zis: ‘vă rog eu frumos, ţineţi-mă prim-ministru’. Dimpotrivă, le-am zis: ‘ştiţi, am plecat de la partid, poate ar fi momentul să plec şi din funcţia de prim-ministru că m-am cam săturat de anumite lucruri strict personale’. Ei sunt cei care mi-au zis: ‘domn’e, stai aşa că nu pleci de la Guvern, aşa cum te-ai supărat, dintr-o locuinţă, gândeşte-te la implicaţii’ (…) Şi le-am spus: ‘domn’e, poate e mai bine, poate găsim o soluţie, vorbim cu preşedintele Iohannis şi punem un prim-ministru tot de la noi’. Dar liderii coaliţiei mi-au spus: ‘am pornit pe un drum, avem nişte lucruri de făcut, hai să le ducem la bun sfârşit.
Eu le-am spus că poate e mai bine, să vorbească și cu președintele Klaus Iohannis, poate punem un premier tot de la noi. Ei au zis că am plecat pe un drum împreună, rămânem împreună. Iohannis nu are pe nimeni în partea ailaltă, nu poți să guvernezi țara cu toți…Ca să vă spun direct, PNL nu are pe nimeni. Nu poţi să guvernezi ţara cu toţi Predoii. I-am văzut, ştim cine a guvernat, sunt aceiaşi oameni. Poate până la anul, în toamnă, găsesc unii mai buni şi atunci poate decid oamenii la vot altfel.”, a spus Victor Ponta la Antena 3.
sursa: stiripesurse
4 comments
doi prosti?
De ce tot insista sa puna Iohannis premier de la ei din coalitie ,pentru ca Iohannis a zis daca vine alt guvern de la PNL ,Iohannis cere audit pe actualul guvern ,cred ca Ponta nu vrea prins cu minciuna ca de fapt e dezastru la guvern
Vor sa repete faza .. E dezastru ce se intampla… si va fi si mai dezastru daca psd va avea toata puterea : presedinte si premier.. o sa ajungem mai rau ca aia din coreea de nord…
[…] alterata propagata de: expresmagazin.ro: I.B. (15 august […]