Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că ar fi o idee bună o reducere a TVA-ului în etape. ”Ministrul de Finanţe sau premierul trebuie să demonstreze cu cifre exacte că nu există nici un risc în privinţa măsurilor fiscale propuse”, a spus Kelemen Hunor la RFI.
Preşedintele UDMR spune că Eugen Teodorovici sau Victor Ponta trebuie să vină cu cifre exacte la consultările cu partidele: „Trebuie să vină ori ministrul de Finanţe ori premierul şi trebuie să ne arate cu cifre exacte, cu venituri, cu cheltuieli şi cu proiecţia pentru următorii doi ani, cel puţin, că nu există nici un risc. Eu nu pot să spun în acest moment că există sau nu există, dar sunt voci, de la guvernatorul Băncii Naţionale până la alţi oameni lucizi, care spun că ar exista totuşi un risc destul de mare, dacă noi reducem brusc TVA-ul cu cinci puncte procentuale, să nu avem veniturile necesare, să crească deficitul bugetar şi aşa mai departe”.
PNL propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări pe tema macrostabilităţii economice.