Home Actualitate Tunurile pe Klaus Iohannis

Tunurile pe Klaus Iohannis

by Sorin Rosca Stanescu
Este atipic. Suspect de neobisnuit ca, la un timp atat de scurt de la victoria in alegerile prezidentiale a unui om politic, acesta sa fie, brusc, atacat, cu atata virulenta, de un grup de persoane destul de fragil. Cum este constructia creata in jurul televiziunii B1 TV. In definitiv, Iohannis se bucura de increderea a 80 % din populatie. Si, in aceste conditii, este firesc sa ne intrebam: ce ii mana in lupta pe noii sai adversari declarati, insotiti de inevitabilul grup de postaci.

Pentru a da un raspuns corect intrebarii de mai sus trebuie ca, in prealabil, sa lamurim doua chestiuni. Prima, se refera la ADN-ul acestui grup cvazi-jurnalistic, construit de familia George Paunescu. A doua, se rezuma astfel: cine este autorul sau cine sunt autorii presdigitatiei? Pentru ca, in definitiv, ziaristii de la B1 – fireste, o parte dintre acestia -, precum si postacii care il ataca acum, la baioneta, pe Klaus Iohannis nu sunt decat agenti de influenta, constienti sau mai putin constienti.

B1 TV este o televiziune creata de catre George Constantin Paunescu, un agent al securitatii romane, care a primit numeroase misiuni in strainatate si care, imediat dupa caderea regimului Ceausescu, a fost surprins in timp ce, pe de o parte, arunca bani in canalizare –  teancuri si teancuri de dolari americani, iar pe de alta parte, incerca sa ascunda aceeasi bani, care defulau cu retea cu tot. Atacat de presa in anii `90, George Constantin Paunescu, care mai pastrase, in afara canalului, sume consistente din banii Securitatii, a ales sa-si faca, el insusi, un instrument de propaganda, pentru a se apara si a contraataca si, astfel, a aparut ziarul „Curierul National”. Ulterior, a aparut, din acelasi motiv, televiziunea B1, care, mai intai, l-a slujit pe Ion Iliescu, apoi l-a periat pe Emil Constantinescu dupa care, l-a slugarit, de-a dreptul, pe Traian Basescu. In felul acesta, George Constantin Paunescu si familia si-au continuat nestanjeniti afacerile, multe dintre ele parate si, cele mai multe dintre ele legate de fostul partener de la Moscova. Astazi, a doua generatie Paunescu face acelasi lucru. Este o traditie a familiei.

De aceea, nu intamplator, la B1 TV s-au aciuat cativa pseudo-jurnalişti, despre care se vorbeste, pe sleau, cum ca ar fi ofiteri acoperiti. Cazul Turcescu. Si, aproape, cazul Sorinei Matei, care sta si el sa explodeze. In spatele scenei, in fundalul B1 TV se intampla, insa, o serie de lucruri si mai interesante.

Radu Moraru, autorul unei indelungate emisiuni „Nasul”, de la B1 TV si, actualmente, promotorul unei televiziuni cu acelasi nume, prieten si el ani indelungati cu Traian Basescu si cu intreaga echipa din jurul acestuia, a inceput o serie a dezvaluirilor. Conform lui Moraru si a celor consemnate de el pe blog, la butoanele B1 TV se afla, in persoana lui Sorin Oancea, un om al SRI. Cu conexiuni directe si constante la Florian Coldea. Unul dintre oamenii de decizie ai presei de opinie, care executa comenzile celui care conduce, inca, operativ Serviciul Roman de Informatii. Binomul SRI – DNA, din ce in ce mai atent monitorizat, semnalat si reclamat de observatorii si analistii scenei publice romanesti, isi intinde, astfel, tentaculele si asupra acestei redactii de stiri, a postului B1 TV. Iar in ultima vreme, respectivi in ultimii ani, este de notorietate ca personaje precum Nicolae Dumitru, zis NIRO, sau Elena Udrea au finantat B1 TV, care, deloc intamplator, lucreaza in parteneriat, atat sub aspect editorial, cat si financiar, cu „Evenimentul Zilei”, cazut pe mana aceluiasi grup si condus, efectiv, de Dan Andronic, omul de casa, atat a lui NIRO, cat si al lui Florian Coldea. Si poate nu doar om de casa.

Iata, asadar, ca cei care, astazi, au pus tunurile pe Iohannis, miscandu-si in aceeasi directie si postacii, desi constienti ca se lupta impotriva unui curent popular, nu par a fi, deloc chiar, lipsiti de mijloace. Ei dispun, atat de mijloace material redutabile, din banii stransi in vizuina, cat timp marea coruptie institutionalizata a lucrat cu motoarele ambalate in plin, sub protectia regimului Traian Basescu, cat si de logistica asigurata de tot ceea ce controleaza inca Florian Coldea in Serviciul Roman de Informatii, in alte servicii secrete, in Directia Nationala Anticoruptie si in justitie.

Are loc, sub ochii nostri, o batalie in toata regula, extrem de dura, in care tinta este Klaus Iohannis, credibilitatea acestuia, credibilitatea masurilor pe care acesta incearca sa le impuna, pentru a schimba, in bine, societatea romaneasca, o batalie in care cei care au pierdut alegerile incearca sa scoata, la bataie, intreg arsenalul.

Din aceasta perspectiva, atacurile declansate de B1 TV nu reprezinta decat prima salva de tun.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.