După trei atentate desfășurate în inima Parisului, soldate cu moartea a șaptesprezece victime, după o urmărire care a implicat zeci de mii de militari și un amplu dispozitiv de securitate, acest sumbru episod s-a încheiat cu moartea a trei dintre atentatori și posibila arestare a altor doi. Ceea ce se întâmplă în Franța începând de acum trei zile nu mai poate fi interpretat, nici chiar de către cei mai superficiali sau neinformați comentatori ai momentului, ca un act de sancționare excesivă a unei insulte contra religiei. De altfel, aspectul religios în sine nu este decât un pretext, o mască, pusă pe un act politic extrem. Pentru că, după cum știm prea-bine, politica parlamentară, politica negocierilor și a căii de mijloc, cea pe care lumea occidentală – lumea modernă, în general – o consideră normală, nu este forma de politică pe care o practică toată lumea în acest secol. Iar Al-Qaeda, care nu este o organizație religioasă, ci una politico-militară, la fel ca și alți extremiști obsedați de control, face politică susținută cu armele, nu prin discursuri.
Ce urmărește Al-Qaeda? În anul acesta, vechii campioni ai jihadului, plasați în fruntea războiului de expansiune a ideologiei islamiste (a nu se confunda cu Islamul, religia musulmană) de atentatul de la World Trade Center, soldat cu mii de morți (care nu desenaseră niciodată vreo caricatură!) și-au văzut prestigiul diminuat de succesul sinistru al propriului copil-teribil, organizația Statului Islamic din Irak și Levant (ISIL), auto-proclamată califat. După ce, în iulie și august, titulatura de calif nu i-a fost recunoscută lui Al Bagdadi decât de către foarte puțini fundamentaliști și, de fapt, de către niciuna dintre principalele organizații politico-militare sau autorități religioase, succesul ulterior al ofensivei ISIL în Siria și Irak a făcut ca, până în toamnă, atitudinea extremiștilor islamiști de pretudindeni să se modifice. În Libia și Algeria s-au constituit grupuri de luptători ISIL, în Canada și Australia s-a manifestat fenomenul lupului singuratic, mii de tineri musulmani – arabi sau nu, născuți în cadrul religiei sau convertiți – din occident s-au alăturat ISIL în Orientul apropiat.
Al-Qaeda, prin vocea lui Ayman al-Zawahari vorbea încă din august despre intenția de-a implica musulmanii din Asia de sud și sud-est în jihad. În septembrie a anunțat constituirea aripii indiene a organizației. Aceste planuri,însă, nu sunt menite unui succes rapid: societățile musulmane din Asia de sud-est nu sunt radicale și sunt foarte legate economic de marile democrații ale lumii. În India, succesul electoral al lui Narendra Modi, cunoscut pentru atitudinea sa anti-islamistă, este o altă piedică în planurile de expansiune asiatică ale Al-Qaeda. În plus, expansiunea în aceste zone nu satisface nevoia de spectaculos a liderilor organizației, care urmăresc să își recupereze prestigiul în ochii jihadiștilor sunniți și să își ducă la îndeplinire proiectul de expansiune ideologică și politică. Occidentul este adevărata pradă de prestigiu, iar pentru a organiza atacul contra occidentului a fost constituită branșa specializată Horasan, cu baza în Siria.
Europa este ținta logică a proiectului lor, pentru că întrunește toate datele necesare: apropierea geografică de spațiul în care se află sursele extremismului; o populație musulmană numeroasă, care poate constitui un bazin de recrutare; un mod de viață bazat pe principii ale toleranței, libertății de circulație și libertății de expresie, care permite fundamentaliștilor să se insinueze în mijlocul societăților europene; dificultăți de gestionare a diversității culturale specifice, ceea ce generează suficiente surse de tensiune care pot fi exploatate ideologic. Privind lucrurile din această perspectivă, a zonelor de expansiune, Franța este, între toate societățile europene, poate cea mai vulnerabilă în fața unui asemenea plan de destabilizare. Pe de o parte, cultul pentru libertatea expresiei asigură islamiștilor o rezervă aproape inepuizabilă de pretexte care să convingă ignoranții. Pe de altă parte, criza modelului de integrare socială specific Franței, pe fondul slăbirii capacității forțelor politice tradiționale, la care se adaugă popularitatea sporită a naționalismului de dreapta reprezentat de Frontul Național, fac societatea franceză susceptibilă de a fi manipulată în direcția unei atitudini anti-musulmane fără nuanțe. Un astfel de derapaj, necaracteristic Franței democratice, dar care nu este în totalitate exclus în contextul evoluțiilor politice din ultimii ani, ar provoca, evident, frustrări suplimentare în rândul populației franceze musulmane, ceea ce ar permite extremismului islamist să devină mai atractiv.
Își propune Al-Qaeda să își lărgească baza de recrutare printr-un proiect de manipulare și divizare a unei societăți occidentale, pornind de la provocări de tipul celor la care am asistat? Pare o ipoteză fantezistă, dar să nu uităm că avem de-a face cu aceeași oameni care au distrus World Trade Center, printr-o metodă care a șocat comunitatea internațională, oameni care au declanșat astfel un război care a divizat societățile occidentale și a slăbit prestigiul structurilor de autoritate ale puterilor democratice. Asasinii din aceste trei zile negre ale Franței au fost antrenați în Siria și Yemen, au acționat coordonat, au organizat diversiuni, au utilizat tehnici de comando. Putem crede că au fost pregătiți cu scopul de a aplica un plan care nu poate fi punctual, ci probabil face parte dintr-o strategie mai complexă. În cazul acesta, în afara Franței, Marea Britanie și Germania trebuie să fie privite ca fiind următoarele pe lista țintelor jihadiste. O listă de ținte care trebuie să ne trezească din confuziile pe care le facem în privința fenomenului islamist, pentru că această listă cuprinde principalele puteri europene, cele fără de care Europa nu poate menține coerența modului său de viață.
Problema Franței de astăzi este problema noastră. Cum o rezolvăm? În orice caz, nu prin cedarea în fața brutalității, nu prin abdicarea de la regulile și normele societății democratice, ci dimpotrivă, apărând libertatea, toleranța, rațiunea, pentru că aceasta este viața Europei, aceasta este viața care trebuie protejată. Europa se pregătește să își întărească sistemul de securitate, iar acest efort trebuie sprijinit, cu o singură condiție: libertatea – de a vorbi, de a alege, de a circula, de a gândi – este echivalentă cu viața în civilizația noastră. Securitatea Europei înseamnă securitatea acestor valori, sacrificarea lor înseamnă sacrificarea Europei.